Dragnea, supărat pe preşedintele ANCOM: Mi se pare o mare dovadă de iresponsabilitate din partea acestui domn

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a calificat miercuri drept "o mare dovadă de iresponsabilitate" absența ordonatorului principal de credite al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Cătălin Marinescu, de la dezbaterea bugetului instituției pe care o conduce.
Filip Stan
01 mart. 2017, 09:21
Dragnea, supărat pe preşedintele ANCOM: Mi se pare o mare dovadă de iresponsabilitate din partea acestui domn

Pe ordinea de zi a ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului de miercuri era inclus proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al ANCOM pe anul 2017.

Șeful Direcției juridice al ANCOM, Marius Săceanu, a precizat că președintele Autorității, Cătălin Marinescu, nu se află în țară, iar funcțiile de vicepreședinte ale ANCOM sunt vacante, instituția aflându-se în imposibilitatea de a fi reprezentată la ședința de miercuri a Parlamentului.

„Ne cerem scuze”, a spus Marius Săceanu.

Liviu Dragnea, președintele de ședință, a afirmat că nu este de acord ca dezbaterea bugetului ANCOM să aibă loc în lipsa ordonatorului principal de credite.

„Eu nu sunt de acord să introducem și să supunem dezbaterii Camerelor reunite ale Parlamentului României bugetul unei autorități fără ca ordonatorul principal de credite să fie prezent. Mie mi se pare o mare dovadă de iresponsabilitate din partea acestui domn, nu știu de ce e plecat din țară, să vină să își susțină bugetul instituției în fața Parlamentului. Vă propun să amânăm dezbaterea și aprobarea acestui proiect de buget pentru o ședință ulterioară”, a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

Propunerea lui Dragnea a fost aprobată cu 254 de voturi pentru, 35 împotrivă și o abținere, iar proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al ANCOM a fost eliminat de pe ordinea de zi a plenului comun al Parlamentului de miercuri.

„Vreau să menționez că a fost anunțată doar ieri (marți — n.r.) după-amiază introducerea acestui punct pe ordinea de zi, ceea ce i-a pus pe cei de la ANCOM în imposibilitate, în condițiile în care președintele era deja plecat din țară, să fie prezent aici. (…) Nu suntem de acord cu abordarea dvs că este o lipsă de respect. De fapt, o lipsă de respect este să programați din scurt, cu mai puțin de 24 de ore înainte, anumite subiecte. Ar trebui să fim anunțați mai din timp”, a afirmat președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor a Camerei Deputaților, Cătălin Drulă.

Dragnea a replicat că expresia folosită de el nu a fost „lipsă de respect”, ci „dovadă de iresponsabilitate”.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Filmul românesc de pe Netflix care a stârnit controverse în debut de an. E plin de vedete și faze amuzante
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Playtech.ro
Ce este bine să faci cu apa sfințită de Bobotează imediat ce ajungi acasă. Sfatul preoților pentru credincioși
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Ipostaza neplăcută în care Loredana Groza a pus-o pe Simona Halep. „Mi se pare un gest foarte urât”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Horoscop duminică, 5 ianuarie 2025: Vărsătorii fac cumpărături pentru casă
Spynews
Natalia Mateuț, mai sexy ca niciodată în vacanța din Marrakech! Cum s-a lăsat fotografiată prezentatoarea TV / FOTO
Evz.ro
Pensionarii care ar putea primi până la 3.000 de lei. Se dau în tranșe
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
El este Daniel, tânărul ucis în fața mănăstirii din Maramureș. Care au fost ultimele lui cuvinte. Martorii fac declarații sfâșietoare
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
StirileBZI
Amendă de până 2.000 de lei pentru șoferi! Ce nu ai voie să faci pe geamul mașinii
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
substantial.ro
România continuă să conducă Europa la capitolul decese în accidente rutiere în 2024
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! RĂSTURNARE TOTALĂ după ULTIMUL SONDAJ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
INXS: există exces în rock de senzație? Da. Michael Hutchence.