„Pentru mine e foarte important. Colegii mei au venit în număr așa mare și vin în continuare, deși vremea a fost rea. Pentru mine contează. (…) Chiar dacă a fost un singur candidat prezența lor pe o astfel de zi spune multe despre încredere, despre speranțele lor. (…) Ziua de astăzi ne spune tuturor, și celor din conducere și celor din teritoriu, care este realitatea din punct de vedere al organizației, pentru că cei care au venit la vot sunt chiar membrii activi, și va înțelege fiecare șef de organizație cum stă”, a spus Dragnea, la sediul PSD.
El a anunțat că printre punctele de dezbatere de luni în Comitetul Executiv Național va fi și prezența la vot.
”Fiecare coleg o să vină să spună ce a simțit. Am vorbit cu mulți colegi azi, mi-au spus că (…) au venit la vot cu încredere și cu foarte multă speranță în proiect. Fiecare organizație trebuie să-și facă o analiză”, a adăugat Dragnea.
Pe de altă parte, întrebat dacă are emoții meciul România — Feroe, Dragnea a răspuns: „Cele mai mari emoții. Abia aștept să ne calificăm, ca toată țara, sau ca oricine interesat de fenomenul ăsta. Eu sper să avem două vești bune diseară. O să ne bucurăm pentru națională și noi, cei din partid, o sa se ne bucurăm că de mâine începem să lucrăm la un proiect”, a mai spus Liviu Dragnea.