”Mandatul lui Bănescu Dragoş Ionuţ, cu intrare în vigoare la data de 27 octombrie 2017, este valabil până la întrunirea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN, dar nu mai târziu de data de 27 decembrie 2017, dată la care ar fi urmat să înceteze mandatul provizoriu al Cezarinei Roxana Bănică”, arată un anunţ al companiei.
Din aprilie 2015, Dragoş Bănescu (46 de ani) este secretar general în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, iar în perioada mai 2012-aprilie 2014 a fost secretar general adjunct în Ministerul Mediului. De asemenea, între 2010 şi 2012 el a fost secretar general în Ministerul de Finanţe.
Cezarina Roxana Bănică a demisionat din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al producătorului de energie Nuclearelectrica ca urmare a numirii în funcţia de secretar General al Guvernului, având în vedere că funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu funcţia de membru în board-ul companiilor de stat. Ea fusese numită în funcţia de membru provizoriu în Consiliul de Administratie al Nuclearelectrica pe o perioadă de patru luni, începând cu 27 august 2017.
SNN a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 133,78 milioane lei (29,2 milioane euro), în creştere de 77 de ori faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii producţiei şi a încasărilor.
Producţia de energie a companiei a crescut în primul semestru cu 5,5%, la 5.066 GWh, ”în condiţiile unei opriri planificate semnificativ mai reduse a unităţii planificate să intre în oprirea planificată”, arată raportul companiei.
Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele şase luni cu 20,2%, la 869,7 milioane lei.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%. SNN are o capitalizare de 2,16 miliarde lei (469,5 milioane euro).