Dragoş Nedelcu, audiat din nou la DIICOT în dosarul de evaziune în care sunt implicaţi doi parlamentari

Afaceristul Dragoş Nedelcu, fost jurnalist şi membru în Consiliul de Administraţie Realitatea Media, a fost audiat de procurorii DIICOT. Nedelcu a fost eliberat de curând din arest preventiv şi a fost adus să dea noi explicaţii în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani, în care este urmărit penal.
Filip Stan
09 dec. 2014, 15:40
Dragoş Nedelcu, audiat din nou la DIICOT în dosarul de evaziune în care sunt implicaţi doi parlamentari

La numai o zi după ce instanţa a decis eliberarea sa din arestul preventiv, Dragoş Nedelcu a fost chemat la audieri de către procurorii DIICOT. Nedelcu a venit însoţit de către avocatul său.

Dragoş Nedelcu a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi evaziune fiscală de peste 15 milioane de lei şi de constituirea unui grup infracţional organizat.

Dragoş Nedelcu şi Bogdan Mitu sunt cercetaţi pentru constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul se ridică la 15 milioane de lei.

Dragoş Nedelcu a ajuns în vizorul autorităţilor din cauza unor afaceri cu construcţia unor căi ferate pentru care apropiatul lui Sorin Ovidiu Vîntu nu a plătit taxe şi impozite şi în urma cărora a spălat bani prin firme fantomă.
Cealaltă persoană reţinută în dosar, Bogdan Mitu, este soţul avocatei care anul trecut a fost lovită cu toporul în cap într-o parcare din Capitală.

Dragoş Nedelcu a fost redactor-șef adjunct la săptămânalul economic „Capital”, iar în 2006 a plecat la Grupul Realitatea-Cațavencu, deținut de Sorin Ovidiu Vîntu, unde a primit postul de şef proiecte editoriale speciale pentru presa de business. Ulterior, el a ieşit din presă şi a devenit om de afaceri, rămânând apropiat de SOV, care i-a asigurat şi un post de vicepreşedinte în Consiliul de Administrație Realitatea TV pe vremea când controla acest post de televiziune. El a fost și manager la The Money Channel, post care îi aparținea tot lui SOV.

Procurorii au pus sechestru pe mai multe imobile şi pe şase maşini pe care le deţine familia Nedelcu.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010 – 2014 a fost constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni, prin folosirea unor societăţi comerciale de tip fantomă, care nu au declarat sediile secundare în care îşi desfăşoară activitatea, în scopul sustragerii de la efectuarea verificării financiare, fiscale sau vamale, precum şi pentru sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.

În aceeaşi perioadă, prin folosirea societăţilor tip-fantomă, membrii grupării au dispus transferarea între conturile societăţilor a unor sume de bani provenite din infracţiuni, în scopul ascunderii originii infracţionale, urmate de retragerea acestora în numerar şi înmânarea către administratorii firmelor care au sustras aceşti bani de la plata obligaţiilor financiare şi fiscale către partenerii de afaceri şi stat, care astfel au dobândit aceste sume cunoscând că provin din infracţiuni.

Liderul grupării, Ion Tomescu, este acuzat că a dobândit, sub forma unui comision, 1% din sumele retrase, cunoscând că banii provin din infracţiuni. Suma totală estimată a fi transferată şi retrasă în numerar în perioada menţionată este de 100 milioane lei.

Printre societăţile beneficiare se numără firme din domeniile construcţii autostrăzi şi alte construcţii civile, construcţii feroviare, IT, pază şi protecţie, modă.

Citeşte şi Senatorul Gabriel Mutu şi deputatul Mario Caloianu, urmăriţi penal de DIICOT în DOSARUL LUI DRAGOŞ NEDELCU

Din această grupare fac parte şi fostul ziarist Dragoş Nedelcu şi omul de afaceri Bogdan Mitu.

‘Faţă de inculpatul Nedelcu Dragoş Adrian există suspiciunea rezonabilă că în calitate de administrator de fapt al SC Nuts Consulting şi SC Pathway Advisors SRL a aderat la grupul infracţional şi împreună cu inculpata Muntean Ana Maria Armanca, asociat la cele două firme, ajutaţi de administratorul de drept al societăţilor, inculpatul Nedelcu Iulian, prin operaţiuni specifice de spălare a banilor, au dobândit suma totală de circa 6 milioane de lei, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii’, declară DIICOT.

Procurorii mai arată că Bogdan Mitu este suspectat că a dobândit prin operaţiuni specifice de spălare a banilor, din conturile SC Tape Computers SRL, la care era asociat şi administrator, suma de circa 11 milioane de lei, şi a furnizat altor membri ai grupării facturile emise de firme-fantomă cât şi sumele de bani extrase în numerar în urma operaţiunilor de spălare a sumei totale de 10.606.945 lei, din care şi-a oprit ‘comisionul’ de 10%.

Totodată, în cauză sunt urmăriţi penal pentru aceleaşi infracţiuni şi inculpatul Mutu Gabriel, senator, şi suspectul Caloianu Mario Ernest, deputat. Faţă de suspectul Caloianu Mario Ernest, procurorii DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale şi pentru infracţiunea de fals în declaraţii, constând în aceea că la data de 21.01.2014 acesta a depus declaraţia de avere în care a consemnat în mod nereal că are ca surse de venituri doar salariul de deputat, fără a declara că obţine venituri şi din administrarea SC Eurobec Grup Construct SRL şi SC Euromarabian SRL‘, mai spun procurorii.

De asemenea, senatorul Gabriel Mutu este urmărit penal şi pentru comiterea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

‘Faţă de acesta există suspiciunea rezonabilă că a falsificat, prin atestarea ca reale a raporturilor comerciale, în facturile emise de societăţi comerciale de tip fantomă înscrisuri justificative, care au fost înregistrate în contabilitatea SC GM Activ Building Management SRL, şi în baza cărora s-au efectuat transferurile de bani din conturile SC Building Management SRL în conturile societăţilor menţionate. Totodată, suspectul Mutu Gabriel este acuzat că în perioada 2009-23.07.2013 a dispus transferul sumei totale de 1.064.692 lei din conturile SC GM Activ Building Management SRL în conturile a cinci dintre societăţile de tip fantomă administrate de membrii grupului infracţional organizat. Banii au fost dobândiţi în final de inculpat, după ce suma a fost fracţionată şi transferată în conturile altor societăţi comerciale, de tip fantomă, administrate tot de membrii grupului infracţional organizat, fiind apoi retrasă în numerar în scopul ascunderii originii infracţionale’, se mai spune în comunicatul DIICOT.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Ce creatură au găsit oamenii de știință în fosa oceanică Atacama: ”Sunt așteptate și alte descoperiri”
Capital.ro
Călin Georgescu a primit hotărârea de urgență. Decizia Instanței Supreme a venit azi, 10 ianuarie
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Viața de film a femeii care a revoluționat lumea. A fost alungată, dar a revenit și mai puternică
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
EL îl va învinge pe Călin Georgescu în alegeri. Anunțul ce scapă România de emoții
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Premierul slovac Robert Fico face comentarii dure la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski
MediaFlux
Donald TRUMP a fost CONDAMNAT! RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind MANDATUL de PREȘEDINTE al SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”