Dragoş Pîslaru a avut o luare de poziţie foarte tranşantă, subliniind risipa din bani publici care înseamnă PNDL 3. „Terenuri de fotbal construite în pantă în Bihor. Toalete de 80.000 euro la o școală din Teleorman. Becuri de 2.000 euro într-un cătun din Tulcea. Asfalt turnat direct pe pământ în Vrancea. Asta a însemnat PNDL 1 și 2, asta înseamnă PNDL 3 acum. Indiferent că-l denumim Anghel Saligny sau Mihai Eminescu, PNDL înseamnă bani alocați discreționar pe interese politice și lucrări făcute prost pentru care nu răspunde nimeni„, a transmis europarlamentarul.
„Am propus o serie de amendamente clare, care să permită transparență, control adecvat, prioritizare, eficiență. Lucruri clare, care să permită românilor să înțeleagă pe ce se dau banii și de ce. Proces similar de evaluare, implementare, monitorizare și control similar celui folosit pentru fondurile europene, cu simplificările necesare, dar păstrând principiile.
Bugetare defalcată, criterii obiective de eligibilitate, stabilirea de cofinantare, decontare pe bază de standarde de cost. Alocare de investiții pe bază de evaluare rezultată din punctaj și nu pe bază de listă aprobată de ministrul Dezvoltării. Transparență prin crearea unui sistem informatic, public, care să cuprindă toate informațiile legate de proiect (punctaj, contractor, durată, stadiu de execuție și plăți, etc.).
Avem nevoie de bani pentru a dezvolta România. Am negociat la Bruxelles un nivel fără precedent de resurse pentru România. Atât prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, unde chiar eu am negociat în calitate de raportor, cât și prin Politica de Coeziune – Programele Operaționale.
Spre deosebire de PNDL, fondurile europene prevăd măsuri clare pentru monitorizarea și controlul calității lucrărilor. Spre deosebire de PNDL, banii europeni nu se pot fura. Dacă vrem să mai suplimentăm cu bani naționali, ar trebui să îi cheltuim la fel de judicios.
Trebuie să modernizăm România și ne dorim foarte mult să facem asta.
Însă asta nu se va întâmpla niciodată aruncând banii românilor către clientela politică.
USR PLUS nu poate gira o reeditare al acestui tun din buget, din banii strânși din taxele plătite de români!”, a scris Dragoş Pîslaru, pe Facebook.