”Tobă este încadrat ca consilier. El are statut de poliţist. Conform statutului poliţistului, un poliţist este pus la dispoziţie în momentul în care se declanşează acţiunea penală. (..) Acţiunea penală încă nu s-a declanşat. Am verificat şi la DNA. Urmează să se declanşeze destul de curând. În momentul în care se declanşează acţiunea penală, în acel moment domnul Tobă va fi pus la dispoziţie”, a spus Dragoş Tudorache, întrebat care este situaţia fostului ministru al Internelor.
Tudorache a mai spus că vineri a întrebat la DNA dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Tobă, iar răspunsul a fost negativ.
”Acţiunea penală se pune în mişcare printr-o ordonanţă emisă de procuror în timpul urmăririi penale. Am verificat această informaţie săptămâna trecută, vineri, cu DNA, iar DNA mi-a transmis că nu s-a pus în mişcarea acţiunea penală”, a mai spus Tudorache.
Dragoş Tudorache, succesorul lui Petre Tobă la conducerea MAI, spunea, săptămâna trecută, că măsurile în cazul fostului ministru al Internelor vor fi luate în funcţie de evoluţia anchetei penale, în prezent acesta fiind consilier la MAI.
Petre Tobă a demisionat în 1 septembrie din funcţia de ministru al Internelor, după ce DNA a anunţat că au fost demarate procedurile de începere a urmăririi penale pentru favorizarea infractorului, întrucât ar fi refuzat să demareze procedurile de declasificare a documentelor DIPI care ar fi atestat cheltuielile nelegale din fondurile operative.
În 9 septembrie, DNA i-a adus la cunoştinţă lui Petre Tobă că este urmărit penal, în acelaşi dosar fiind cercetate alte 24 de persoane – şefi şi angajaţi din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă – suspecte de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals şi uz de fals.
„Luând cunoștință de răspunsul Președintelui României la cererea transmisă de D.N.A. (cerere de încuviințare a urmării penale), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de TOBĂ PETRE, la data faptei ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului”, a comunicat DNA pe 9 septembrie.
Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.
„Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanţă pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuţe de păpuşi cu nisipar şi tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărţi de joc, darts cu săgeţi, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărţi în ediţii de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofiţerilor neoperativi ai DIPI”, precizează procurorii.
În luna mai 2016, fostul vicepremier Gabriel Oprea, şeful DIPI Nicolae Gheorghe şi adjunctul său Nelu Zărnică au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în formă continuată.
Dosarul a fost supranumit „Limuzina”, deoarece a vizat felul în care a fost achiziţionat de către DIPI un automobil Audi A8, pentru protecţia demnitarilor. Maşina ar fi fost cumpărată din fonduri destinate doar pentru achiziţii necesare în cazuri de combatere a corupţiei, fiind folosită doar de fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea, din 21 august până în octombrie 2015.
Procurorii spun că Gabriel Oprea ar fi fost ajutat în acest demers de Nicolae Gheorghe, aflat atunci la conducerea DIPI, şi de Gabriel Nicolae Pavel, care era şeful Serviciului juridic din DIPI, ambii fiind cercetaţi în dosar.