După multe lupte interioare, asistenta de 20 de ani din Bristol a ajuns la un acord neobișnuit pentru a-l împărţi pe prietenul ei Jez Garrett, în vârstă de 22 de ani, cu iubitul său, William Tommy.
„E un fel de acord de custodie comună. M-am uitat la alte culturi în care oamenii au mai mulți parteneri și cred că situaţia este destul de similară cu acele cazuri. Funcționează bine. Știu că nu e modul corect de a face lucrurile, dar îmi place de Jez. Dacă aceasta este singura cale, atunci așa să fie”, a explicat Jodie Craddick, potrivit The Sun.
Jodie a mai spus şi că Jez i-a mărturisit că este bisexual după doi ani de relaţie.
„Jez mi-a spus că este bisexual după ce eram împreună deja de doi ani. Am fost îndrăgostită nebunește de el și, în ciuda faptului că m-a rănit incredibil de rău, l-am iertat. Acum trebuie să-l împart cu un alt bărbat. Aceasta poate părea neconventional pentru majoritatea oamenilor”, a mai spus Jodie.
Când s-au întâlnit toţi trei în noiembrie anul trecut, pentru o discuție despre modul în care relația lor ar funcționa, Jodie și Tommy, în vârstă de 21 de ani, au fost de acord să-l împartă Jez. Ei au decis să petreacă fiecare două zile pe săptămână cu el.