Elena avea 80 de ani cand a gasit dragostea. Nimeni nu ar fi spus ca la acea varsta avea sa iubeasca. Si mai ales…pentru prima oara.
iata grea, caci de la varsta de 20 de ani a fost nevoita sa aiba grija de mama sa vaduva si bolnava. Vestea bolii mamei sale a venit ca un fulger, caci era perfect sanatoasa si in putere cand a lovit cancerul. Dragostea pentru ea a facut-o sa renunte la locul de munca de invatatoare pentru care muncise din greu si au trait amandoua doar din banii pe care ii strangeau dupa ce vindeau legumele din curte.
Din fericire, mama Elenei a dus boala pe picioare inca 20 de ani de la cumplitul diagnostic, insa cu multe sacrificii din partea ficei ei. Pentru ca stateau la tara, nu putea sa munceasca decat cu ziua, asa ca mai ajuta vecinii. Toata ziua era prinsa cu treburi, iar munca isi lasase amprenta si asupra ei: stia ca asta ii e menirea, sa isi ajute mama, insa nu apucase niciodata sa cunoasca dragostea.
Usor, usor, pe cand avea 30 de ani, a inceput sa ii ajute pe copii din sat cu lectiile, pentru ca inca isi dorea o cariera in invatamant. Se ducea la scoala seara, iar copiii care doreau veneau pentru a face temele impreuna. Cand a murit mama ei, a simtit ca viata nu mai are niciun scop si nici macar nu i-a trecut prin cap sa mai plece din casa parinteasca. A continuat, ani de zile, aceeasi rutina cu care se obisnuise.
Cand a implinit 40 de ani, a primit un post de invatatoare la scoala din sat, datorita activitatii ei cu cei mici. A lucrat acolo pana la 65 de ani, cand nu a mai avut putere sa mearga zi de zi pana la scoala.
Elena nu avea copii si nu fusese in viata ei cu un barbat.
Citeşte continuarea pe revista Teo