Drama actriţei Eugenia Şerban! A descoperit că are două cancere, în acelaşi timp: „Am stat 12 ore în operaţii”

Eugenia Șerban a trecut printr-o dramă greu de imaginat. A descoperit că are două tipuri de cancer, în același timp, și a suportat o operație grea, de 12 ore. Viața i-a fost plină de încercări, iar despre toate a vorbit fără menajamente și fără ocolișuri.
Romania TV
29 mai 2020, 08:32
Drama actriţei Eugenia Şerban! A descoperit că are două cancere, în acelaşi timp:

Anul trecut în luna aprilie a început totul. Mergând la controlul ginecologic anual, s-a descoperit că ceva nu este în regulă, și așa au început investigațiile. În luna iunie, s-a confirmat cancerul ginecologic.

Imediat după biopsie, medicul a hotărât să mi se facă de urgență o ecografie de sân, în aceeași zi. A fost una dintre cele mai urâte zile din viața mea, ziua în care am aflat că am și cancer la sân. Așa a început totul.

Citeşte şi Eugenia Şerban, cu ochii în lacrimi: „A venit momentul să-mi extirp ambii sâni!”

Prima dată am crezut că este o greșeală, am tot sperat să nu fie adevărat și am început toate investigațiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aștept rezultatul biopsiilor. Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap… De ce eu? De ce mie? Și încă nu aveam habar ce va urma.

Am să-ți spun că am început cu operațiile și apoi a urmat restul tratamentelor. La sfârșitul lunii iulie, am participat la Festivalul de la Sighișoara, unde colegii mei mi-au acordat suport emoțional, ridicându-mi moralul ca să pot trece la pasul următor.

Am avut un curaj inconștient!

Chiar dacă echipa de medici (Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică și Oncologie) a încercat să mă convingă să fac intervențiile pe rând, încăpățânarea mea și dosarul medical, favorabil în privința stării de sănătate generale, i-au determinat să prindă și ei curajul de a-mi face toate intervențiile deodată, pentru că eu voiam să fiu din nou pe scenă, peste două luni. Medicii zâmbeau și spuneau: „Vom vedea! Nu va fi chiar cum vrei tu!.

Au fost grele primele 2-3 zile, până am depășit perioada terapiei intensive și am reușit să mă ridic. Din acel moment, am început să privesc viitorul cu speranță.

În această perioadă sunt foarte bine, dar foarte dornică să-mi încep activitatea. Sper să se întâmple foarte curând, să fim și noi lăsați să ne reîncepem activitățile artistice. Viața mea este aceeași, doar că ordinea priorităților s-a schimbat.

Citeşte şi: O actriţă româncă trece prin momente cumplite: Sânii i s-au necrozat şi are nevoie de mastectomie

Sănătatea, copilul, cariera, familia și prietenii mei. Sunt anumite lucruri poate cărora nu le dădeam importanță înainte. Bucuria fiecărei zile, fiecare dimineață… Iubeam florile și înainte, dar astăzi le iubesc mult mai mult. Știu să mă bucur de ele.

Știu să mă bucur poate mai mult decât înainte de fiecare răsărit de soare și de fiecare apus. Înainte erau doar lucruri obișnuite, acum sunt importante. Am învățat să fac diferența între oameni și am învățat că, într-adevăr, cei importanți din viața ta îți sunt alături și în momentele dificile, nu doar atunci când ești bine„, a declarat Eugenia Şerban pentru Viva.ro.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
Playtech.ro
În câte secunde trebuie să frânezi pentru a evita un accident. Timpul de reacţie e mai scurt decât te aştepţi
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Oraș din România cu apă infestată. Avertisment pentru populație
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Donald Trump vrea să fie următorul Papă: „Asta ar fi alegerea mea numărul 1!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri