Rețetele de drob de miel sunt numeroase, diferă de la o zonă la alta și chiar de la o familie la alta, dar trebuie ținut cont de câteva reguli și secrete, indiferent ce fel de drob doriți să faceți.
Intestinele de miel se spală foarte bine în mai multe ape şi se freacă cu sare grunjoasă, astfel: se freacă cu sare, se clătesc cu apă caldă, iar se freacă cu sare, apoi se clătesc, şi tot aşa, de 3-4 ori. Apoi, cu ajutorul unui băţ rotund din lemn se întorc intestinele pe dos şi se repetă tot procesul cu sarea grunjoasă şi apă. Se adună toate intestinele într-un mănunchi sau două şi se înnoadă la mijloc, apoi se pun la fiert într-o cratiţă cu apă, până când se înmoaie.
Măruntaiele de miel se spală bine şi se pun şi ele la fiert într-o cratiţă cu apă şi cu o linguriţă de sare. Se spumează din când în când şi se lasă să fiarbă până când s-au înmuiat.
DROB DE MIEL.Ingredientele principale pentru DROB DE MIEL sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă şi rinichi), verdeţuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi, leuştean), ouă (crude şi fierte), pâine înmuiată în apă sau lapte. Măruntaiele fierte şi tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente şi condimente (sare, piper). Prapurul mielului este aşezat într-o tavă, peste care se pune amestecul de carne. DROBUL DE MIEL este unul dintre cele mai apreciate mâncăruri tradiţionale, existând o serie de variaţii ale reţetei. Una dintre acestea este utilizarea unei foi de aluat în locul praporelui. În majoritatea variantelor se aşază ouă fierte în centrul acestuia.
În mod tradiţional, pregătindu-se pentru sărbătorile pascale, credincioşii ortodocşi jertfesc un miel ce simbolizează jertfa lui Hristos pentru mântuirea neamului omenesc. Din acesta sunt realizate o multitudine de preparate ce vor fi servite de întreaga familie, alături de ouă roşii şi pasca cu brânză.
Drobul este un preparat tradiţional care nu trebuie să lipsescă de la masa de Paşte. Acest preparat are un nivel mediu de complexitate şi nu trebuie să stai mai mult de o oră şi 30 de minute în bucătărie pentru a-l găti.
TUTORIAL DROB DE MIEL:
Medicii nutriţionişti spun că drobul are un conţinut caloric redus şi poate constitui aperitivul perfect. O felie de drob conţine 80 de kilocalorii. Deoarece carnea de miel nu este pe placul tuturor, drobul poate fi făcut şi din carne de pui.
Drob de miel.
Ingrediente:
● măruntaiele (ficat, plămâni, splină şi rinichi) unui miel de aproximativ 7-8 kilograme
● opt ouă
● trei legături de ceapă verde
● o legătură de pătrunjel
● trei legături de mărar
● două linguri de smântână
● o lingură de unt
● zece linguri de făină
● 50 de grame de ulei
● o lingură de sare
● o lingură de piper
Mod de preparare:
Se fierb măruntaiele de miel şi se lasă să se răcească, apoi se taie în bucăţele mici. Ceapa se taie mărunt şi se căleşte puţin în ulei. Se toacă mărunt şi verdeaţa şi apoi se adaugă peste carnea tocată mărunt, peste care se pune ceapa călită şi şapte ouă bătute spumă cu mixerul. Toate aceste ingrediente se amestecă, timp în care se adaugă sarea, piperul şi două linguri de făină.
Se unge o tavă cu ulei sau cu unt şi se tapetează cu restul de făină. Apoi se pune amestecul de drob şi se dă la cuptor la foc potrivit. După aproximativ 10-15 minute se scoate şi se adaugă deasupra oul rămas, bătut spumă. Se lasă la cuptor pentru aproximativ 30-35 de minute, până prinde o crustă rumenă. Se poate mânca atât cald, cât şi rece, tăiat felii, aşezate pe frunze de salată verde şi, după preferinţă, cu smântână.
Drob de miel
Ingrediente:
● măruntaiele de la un miel, aproximativ 500 de grame
● două ouă fierte
● două ouă crude
● o felie pâine muiată în lapte
● o legătură de ceapă verde
● o legătură de pătrunjel
● o legătură de mărar
● o lingură de smântână
● sare
● piper după gust
● prapurul sau o foaie de tăiţei
● ulei pentru uns tava
Mod de preparare:
Se fierb măruntaiele în apă cu sare. Când se răcesc se trec prin maşina de tocat carne, împreună cu felia de pâine muiată. Dacă vrei, inima şi rinichii se pot tăia feliuţe cu un cuţit. Se adaugă ouăle crude, smântână, sare, piper, verdeaţă tocată mărunt, ceapă tocată cu cozi cu tot.
Se amestecă totul. Se unge o formă – după preferinţă: taviţa smălţuită sau forma de chec. Prapurul se spală şi se întinde în formă, lăsând mult şi pe margini. Se pune o jumătate din umplutură, se pun ouăle fierte – la alegere: sferturi pe toată suprafaţa umpluturii sau tăiate în jumătăţi în mijlocul umpluturii – se pune restul umpluturii, se nivelează cu lingura şi se întorc marginile prapuruli peste umplutură. Se lasă în cuptorul încins în prealabil timp de 30 de minute.
Menţiuni:
Dacă îl pregăteşti din măruntaie cumpărate separat şi nu ai prapur, poţi să îl coci într-o foaie de taieţei sau în foietaj, aproximativ 400 de grame. În acest caz foaia trebuie unsă cu ou. Pentru persoanele care nu suportă mirosul cărnii de miel este chiar indicat să înlocuiască prapurul cu orice foaie de aluat. Se serveşte întreg, pe platou sau tăiat felii, însoţit neapărat de ceapă verde sau ridichi.
DROB DE MIEL. Varianta 3
Ingrediente:
organe de miel
4 legaturi de ceapa verde
4 legaturi de usturoi verde
6 oua crude
3 oua fierte tari
2 legaturi de patrunjel
putin piper
4 linguri de ulei
2 legaturi de marar
putina sare
Mod de preparare:
Pentru drobul de miel aveţi nevoie de organele de la unul, doi miei, depinde ce cantitate de drob de miel vreţi să obţineţi. Din organele unui miel veţi obţine o tavă de drob. Organele se curăţă bine de orice urmă de grăsime sau de sânge, se înlătura eventualele cartilagii şi se spăla în câteva ape reci. O atenţie deosebită trebuie acordată rinichilor care se ţin pentru câteva ore în oţet pentru a scăpa de mirosul caracteristic. Se fierb apoi în apa rece, cam pentru 30-40 de minute şi se tăie mărunt la cuţit. Se pot trece şi prin maşină de tocat, însă eu prefer să le toc mărunt pentru a obţină textură caracteristică drobului. Ceapă verde şi usturoiul se călesc bine cu puţin ulei şi se adaugă peste organele tăiate. Se adaugă ouăle bătute, condimentele şi verdeturile. Se coace apoi amestecul într-o tavă unsă cu unt şi tapetata cu hârtie de copt, sau se înveleşte drobul în prapur. Se pot adaugă şi ouă fierte în interiorul drobului pentru un aştept mai elegant. Drobul se serveşte rece, că aperitiv cu muştar şi cu o salată delicioasă d primăvară.
INGREDIENTE PENTRU UN DROB DE MIEL:
Măruntaiele de la un miel (inima, rinichi, ficat, plămâni, splină), 5 legături de ceapă verde, 2 legături de
usturoi verde, 2 legături de pătrunjel, 2 legături de mărar, 1 legătură de leurdă, 1 legătură de lobodă, 8 ouă,
sare, piper, 1 lingură de ulei de măsline, făină – 1 praf, prapurul de la miel, condimente diferite (1 foaie de
dafin, boabe de piper, 1 crenguţa de cimbru), 1 morcov, 1 pastarnac.
MOD DE PREPARARE:
Spălaţi bine măruntaiele de miel şi le puneţi la fiert într-o cratiţă cu apă, o linguriţă de sare, boabe de piper, foaia de dafin şi rădăcinoasele, tăiate rondele mari. Spumaţi din când în când şi lăsaţi să fiarbă până când s-au înmuiat. Între timp, curăţaţi ceapa şi usturoiul şi le tăiaţi mai mare.
După ce au fiert, scoateţi organele din apă şi le lăsaţi să se răcească. Apoi le tăiaţi cuburi şi le puneţi într-un castron încăpător. Atenţie, pentru un gust suav, organele pentru drob nu se vor prelucra cu maşina de tocat carne. Adăugaţi ceapa şi usturoiul, verdeaţa şi ouăle bătute. Amestecaţi bine, condimentati şi continuaţi omogenizarea. Turnaţi compoziţia rezultată în forma dorită, tapetată cu ulei de măsline şi făină, dar şi cu prapur de miel. Atenţie la marginile prapurului, ele trebuie să rămână în afară, până în momentul închiderii drobului, având grijă să nu se rupă. Acoperiţi drobul cu prapurul rămas pe margine. Înainte de a închide drobul, puteţi dispune la suprafaţă rondele din morcovul fiert şi frunze de pătrunjel, pentru un aspect mai plăcut.
Introduceţi tava astfel pregătită în cuptorul încins la 170°C şi lăsaţi până când prapurul se rumeneşte la suprafaţă.
INGREDIENTE PENTRU UN DROB:
Organele de la 1 miel (ficatul, splina, rinichii, inima, plămânii), 500 g ficat de pui, 1 lob piept de pui,
1 legătură de ceapă verde, 2 legături de usturoi verde, 1 legătură de pătrunjel, 1 legătură de mărar, 1 legătură
de ştevie, 1 legătură de lobodă, 3 ouă crude, 2 linguri de ulei, puţin prapur de porc – partea subţire, 2 linguri
de făină, 1 lingură de unt, pesmet, sare şi piper, 3 ouă fierte tari.
Mod de preparare:
Spălaţi bine organele interne şi lăsaţi-le 15 minute în apă cu oţet (trei părţi apă şi o parte oţet) cât să le acopere, pentru a scoate mirosul pregnant de miel. Fierbeţi organele de miel, ficatul şi pieptul de pui, timp de 30 de minute, apoi le răciţi şi le tăiaţi cuburi.
Între timp, pregătiţi verdeaţa, tăindu-pe toate, nu foarte mărunt! Peste toate acestea adăugaţi carnea şi organele, ouăle crude, făină, sare şi piper după gust şi amestecaţi.
Pregătiţi forma: ungeti tava cu unt şi presăraţi pesmet. În mod tradiţional drobul de miel se coace în prapur de miel.
În acest caz, folosiţi prapurul de porc, spălat bine. Astfel pregătit, îl puneţi în tavă, lăsând marginile în afară. Adăugaţi o parte din compoziţia de drob de miel, ouăle fierte tari, întregi sau jumătăţi, apoi acoperiţi cu restul de compoziţie şi prapurul. Introduceţi tava în cuptor până când drobul de miel prinde o crustă aurie (aproximativ 40 de minute).
INGREDIENTE PENTRU UN DROB:
1 pachet de aluat de foietaj, organele de la 1 miel, 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 gogoşar murat, 2 ouă fierte, 4 ouă
crude, 2 legături de ceapă verde, pătrunjel verde, mărar, lobodă, untişor, sare, piper.
Mod de preparare:
Puneţi organele de miel la fiert, alături de rădăcinoase şi adăugaţi în apa rece puţină sare şi câteva boabe de piper.
Ţineţi-le pe foc timp de 30 de minute din momentul fierberii. Între timp, puneţi la fiert două ouă. După ce au fiert măruntaiele, le lăsaţi la răcit, apoi le tăiaţi cuburi, nu foarte mărunt. Tăiaţi legumele în cuburi. Amestecaţi-le cu carnea de miel, ouăle bătute, sare şi piper.
Dacă aluatul de foietaj este congelat va trebui decongelat în frigider, cu câteva ore înainte! Nu îl forţaţi la microunde sau altă sursă de căldură! Întindeţi aluatul pe masa de lucru, presăraţi puţină făină pe el şi puneţi-l într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină. Aranjaţi astfel încât să acopere uniform pereţii tăvii, dar să rămână suficient aluat pentru a acoperi drobul la suprafaţă. Puneţi jumătate din compoziţia de drob, aşezaţi ouăle fierte pe lungimea tăvii, apoi restul de compoziţie. Închideţi aluatul de foietaj pe suprafaţa drobului, înţepaţi din loc în loc cu o furculiţă. Ungeţi cu ou. Introduceţi tava în cuptorul preîncălzit timp de 40 de minute la foc mediu.
INGREDIENTE PENTRU UN DROB:
800 g ciuperci, 200 g caşcaval, 1 legătură de ceapă verde, 1 legătură de usturoi verde, 1 legătură de mărar,
1 legătură de pătrunjel, 1 legătură generoasă de lobodă, 1 legătură de leurdă, 1 morcov fiert, 1 păstârnac fiert,
1 cartof fiert, 3 ouă, 2 linguri de făină, 3 ouă fierte tari, sare, piper.
Mod de preparare:
Sotaţi ciupercile tăiate felii în ulei cu ceapa tăiată mărunt până sunt pătrunse.
Adăugaţi verdeţurile tăiate nu foarte mărunt, cuburile de rădăcinoase şi cartof, împreună cu caşcavalul dat pe răzătoarea mare şi le omogenizaţi cu celelalte ingrediente.
Aşezaţi o parte din compoziţie în tavă, apoi aşezaţi pe lungime, în mijloc, ouăle fierte.
Turnaţi deasupra restul de compoziţie.
Rumeniţi în cuptorul preîncălzit până capătă o culoare frumoasă, rumen-aurie. Aveţi grijă la coacere! Drobul nu trebuie să se usuce, consistenţa trebuie să fie uşor umedă.
Lăsaţi să se răcească, apoi tăiaţi felii.
Dacă preferi poţi să adaugi în această compoziţie şi câteva bucăţi de organe de miel fierte pentru a obţine un preparat mai uşor, dar potrivit pentru sărbătorile pascale.
INGREDIENTE PENTRU UN DROB:
2 morcovi mari, 3 cepe mijlocii, 1 păstârnac fiert (tăiat cuburi), 2 dovlecei, 1 ardei gras roşu, 1/2 ardei gras
galben, 100 g mazăre congelată, 100 g fasole verde congelată, 1 pungă mică de soia (texturată sau granule),
2 legături de mărar, 2 legături de pătrunjel, câte 1 legătură de lobodă, leurdă, ştevie, 10 ouă de prepeliţă
fierte (tari), sare, piper, ulei de măsline.
MOD DE PREPARARE:
Puneţi granulele de soia într-un vas cu apă caldă şi un praf de sare, până se înmoaie. Radeti morcovul pe partea mare a răzătoarei, tăiaţi ceapa mărunt, ardeiul gras în cubuleţe, iar dovleceii în cuburi moderate că mărime. Tăiaţi verdeaţa, nu foarte mărunt. Trageţi ceapa, ardeiul gras şi morcovul la tigaie, timp de 5 minute, în 2 linguri de ulei. Când au început să se pătrundă, adăugaţi dovlecelul, fără să îl căliţi.
Daţi deoparte amestecul şi lăsaţi-l la răcit. După ce s-a răcit, omogenizaţi cu soia, mazărea, păstârnacul pregătit în prealabil, fasolea şi verdeaţa. Tapetaţi forma dorită folosind hârtie de copt, turnaţi amestecul obţinut în care încorporaţi ouăle de prepeliţă fierte, ungeţi la suprafaţă cu un ou bătut şi introduceţi tava în cuptorul încălzit în prealabil la 170°C . Când este rumen-auriu, este gata. O salată de baby spanac cu căpşuni şi dressing de lime este ideală pentru a însoţi acest drob delicios.
Dacă preferi poţi să adaugi în această compoziţie şi câteva bucăţi de organe de miel fierte pentru a obţine un preparat mai uşor, dar potrivit pentru sărbătorile pascale.