Poliţia a găsit cele două corpuri miercuri, într-o zonă muntoasă, în interiorul unei grote, între dou prăpăstii. Ei erau daţi dispăruţi de marţi, scrie News.ro.
Cel mai mic copil al victimei, în vârstă de cinci ani, a permis localizarea corpurilor. Băiatul a fost găsit plângând de către trecători, aparent după ce a scăpat criminalului.
Principalul suspect, tatăl acestei familii, a fost arestat, iar o anchetă este în curs.
”Se pare că este vorba despre un caz de violenţă familialî, însă nu suntem încă siguri. Nu putem spune nimic în plus atât timp cât nu avem informaţii şi probe suplimentare”, subliniază primarul satului Adeje.
Arestat marţi seara la domiciliu, în sudul Tenerife, bărbatul a dat asigurăro că rudele sale erau în viaţă atunci când a plecat din grotă.
Pentru moment, el pare să coopereze în mică măsură cu anchetatorii.
”El nu ne-a dat nicio informaţie. A spus, pur şi simplu, că şi-a lăsat familia în grotă, nimic altceva”.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a reacţionat pe Twitter, apreciind că ”violenţa machistă a lovit din nou”.