Ducesa de York, judecată în Turcia pentru un documentar cu copii handicapaţi

Ducesa de York este acuzată de "atingere adusă vieţii private a cinci copii" de la orfelinatul pentru copii cu handicap din Saray, de la periferia capitalei turce, unde a efectuat o filmare cu camera ascunsă, în septembrie 2008.
Romania TV
04 mai 2012, 16:24
Ducesa de York, judecată în Turcia pentru un documentar cu copii handicapaţi

Un tribunal din Ankara a început, vineri, să o judece în contumacie pe Sarah Ferguson, ducesa de York şi fosta soţie a celui de-al doilea fiu al reginei Elizabeth a II-a, Andrew, pentru documentar filmat cu o cameră ascunsă şi care denunţă condiţiile de viaţă din orfelinatele din Turcia.

Actul de acuzare emis în luna ianuarie pe numele lui Sarah Ferguson cere ca ea să fie condamnată la o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte penale, cuprinsă între 7 şi 22 de ani şi jumătate, informează agenţia de ştiri Anatolia, ciotată de Mediafax.

Vineri, în deschiderea procesului, avocatul ei, Cansu Sahin, a citit o „cerere de conciliere”, pe care partea civilă trebuie să o analizeze până la audierea următoare, la care, potrivit cerinţelor judecătorului, ducesa de York trebuie să fie prezentă.

Documentarul a fost difuzat pe postul britanic de televiziune ITV1, în noiembrie 2008. Filmul prezintă scene şocante, cu un băieţel cu handicap întins pe jos, pe un culoar, unde s-a târât pentru a se apropia de lumina soarelui, dar şi cu un alt băieţel care este închis într-o cutie din lemn.

Ankara a acuzat-o pe Sarah Ferguson de reavoinţă şi că a vrut să „păteze” reputaţia Turciei. În 2009, un tribunal din Ankara a solicitat extrădarea către Turcia a ducesei, cerând şi ajutorul Marii Britanii pentru judecarea ei în virtutea unui acord bilateral de cooperare în materie de justiţie. Autorităţile de la Londra au refuzat însă solicitarea în 2011. Refuzul britanic a fost motivat prin faptul „că ajutorul solicitat ar fi putut compromite suveranitatea, securitatea, ordinea publică şi alte interese esenţiale ale Marii Britanii”, după cum a explicat acelaşi purtător de cuvânt al ducesei.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Colosul energetic care va apărea în România. Lucrările de construcție sunt în desfășurare: “Proiect de importanță națională”
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Andreea Bănică, momente de tensiune. A ajuns cu mâna în ghips
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Miting de susținere a Ucrainei organizat la Boston în pragul celor trei ani de la începutul invaziei rusești
MediaFlux
TRAGEDIE în ROMÂNIA! A murit pe PÂRTIA de SKI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe