„A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru ameliorarea sănătăţii lor, într-un moment de stringentă necesitate, poate schimba o viaţă”, a declarat Kate în cadrul vizitei efectuate la un centru de îngrijire medicală pentru copii.
Un tratament eficace poate contribui la ameliorarea calităţii vieţii, a continuat ducesa de Cambridge lansând un nou program medical pentru copii la centrul din Kuala Lumpur, scrie agerpres.ro.
Acest prim discurs al soţiei prinţului William era foarte aşteptat de observatori ai instituţiei monarhice, care examinează cu minuţiozitate toate gesturile lui Kate pentru a stabili stilul pe care îl va imprima ea casei regale.
La acelaşi spital, cuplul regal britanic s-a jucat şi a glumit cu pacienţi de vârste mici şi mijlocii încercând să le aline suferinţele.
Kate şi William, care efectuează un turneu regional prilejuit de împlinirea a 60 de ani la urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, au sosit joi în Malayezia, a doua etapă după Singapore a periplului lor de nouă zile.