Helmuth Duckadam a dat detalii despre plecarea echipei Steaua din Ghencea, dupa decizia MApN de a elibera baza sportiva din Ghencea.
„Inca nu s-a incheiat mutarea din Ghencea. Probabil ca saptamana viitoare se va incheia aceasta operatiune, sunt multe lucruri de mutat din Ghencea. Pentru mine, subiectul Ghencea si Armata este incheiat, nu mai vreau sa vorbesc. Eu, personal, am fost umilit de patru ori, de minister si de cei care au condus acolo”, a spus Helmuth Duckadam la Sport.ro.
„Mi s-a interzis sa fac antrenament dupa doua saptamani de la finala de la Sevilla pentru ca nu am vrut sa particip la un joc aranjat la Craiova. Am fost dat afara dupa ce s-a constatat ca nu mai pot sa apar, dupa operatie… Apoi am mai fost dat afara de doua ori cu echipa, o data cu Ilie Stan si acum, asa ca pentru mine subiectul Ghencea este un subiect inchis. Vor sa-si faca echipa? Nu ma intereseaza!”, a mai spus Helmuth Duckadam.