Duelul de la prezidenţiale, în varianta Baconschi: MRU contra Antonescu

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi postează, pe Facebook, varianta Mihai Răzvan Ungureanu contra Crin Antonescu pentru cazul în care preşedintele suspendat, Traian Băsescu, este demis la referendumul din 29 iulie.
Romania TV
08 iul. 2012, 13:36
Duelul de la prezidenţiale, în varianta Baconschi: MRU contra Antonescu

„E nevoie de o restartare a scenei politice. Ea nu poate fi operată subit. Referendum – dacă învinge NU – avem o primă contrapondere la tirania majorităţii de încropeală. Apoi PDL, Noua Republică şi PNŢCD se aliază electoral pe o platformă comună cu Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta. MRU contra Antonescu, în cazul nefericit că românii sceptici stau şi de data asta acasă la referendum, în vreme ce USL îşi mobilizează electoratul captiv. Nu cred că există altă soluţie”, susţine Baconschi.

Potrivit acestuia, „costurile economice şi externe ale mineriadei parlamentare vor fi amortizate în 10 ani”.

„Oricum, costurile economice şi externe ale mineriadei parlamentare vor fi amortizate în 10 ani”, mai afirmă Baconschi.

Parlamentul a votat, vineri, suspendarea lui Traian Băsescu, iar în următoarele trei săptămâni ţara va fi condusă de un presedinte interimar. Pe 29 iulie romanii vor merge la vot si vor decide dacă Traian Băsescu pleacă sau nu de la Palatul Cotroceni. A fost o zi tensionată, cu discursuri acide, replici dure, momente incredibile, promisiuni şi de o parte, şi de alta, ameninţări.

Sâmbătă dimineaţa, Guvernul a stabilit, într-o şedinţă extraordinară, ultimele detalii legate de organizarea referendumului din 29 iulie. Executivul a calculat cheltuielile aferente referendumului de demitere a preşedintelui la circa 95 de milioane de lei, mai mult ca în 2007, dar în condiţiile în care sunt deschise secţii de vot şi în străinătate, urmând ca unele circumscripţii să fie „redesenate”.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!