Potrivit unui studiu al BNS, după măsura impusă de Dragnea, doar jumătate dintre angajatorii din România au făcut modificări ale contractelor individuale de muncă, astfel încât salariaţii să nu piardă bani.
„Pentru ca venitul net al salariatului să nu fi fost afectat, ar fi trebuit ca salariile brute ale angajaţilor din întreaga economie să crească cu cel puţin 20%, asta ţinând cont şi de faptul că cele două creşteri de contribuţii erau cumva atenuate de reducerea impozitului pe venitul salarial de la 16% la 10%. Consecinţa este că avem peste 238 de mii de firme din România care nu au operat nicio modificare de contract individual de muncă. Pe de altă parte, discutăm de un alt număr de firme în care salariaţii au primit doar nişte bonusuri, nu creşteri de salarii brute. Una peste alta, avem 1,2 milioane de salariaţi cu salarii diminuate şi încă 600 de mii de salariaţi expuşi riscului de diminuare, pentru că bonusurile acelea sunt cu caracter temporar”, a declarat luni președintele Blocului Na’ional Sindical, Dumitru Costin, citat de RRA.