Dumitru Costin, BNS: Legea pensiilor sancţionează generaţiile viitoare

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a declarat marţi că proiectul legii pensiilor, aşa cum a ieşit de la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, are elemente bune pentru cei care se află astăzi în pensie, însă, pe de altă parte, este o lege care sancţionează generaţiile viitoare.
Romania TV
11 dec. 2018, 15:11
Dumitru Costin, BNS: Legea pensiilor sancţionează generaţiile viitoare

„Această lege, aşa cum probabil va fi votată mâine (miercuri – n.r.) în Parlament, îi pune pe parlamentarii români într-o situaţie extrem de delicată, mă refer atât la cei din zona Puterii, cât şi la cei din Opoziţie, pentru că acest proiect de lege are, pe de o parte, elemente bune pentru cei care se află astăzi în pensie, pentru că asta presupune recalcularea pensiilor acestora şi presupune o creştere medie de circa 20% a pensiilor în plată, pe de altă parte este o lege care sancţionează generaţiile viitoare, cei care urmează să iasă la pensie după apariţia acestei legi. A rămas acel blestemat principiu cu datorate şi plătite, care ne obligă pe noi să avem reacţii în perioada următoare”, a spus Dumitru Costin, la Palatul Parlamentului, după ce s-a dat raport de adoptare în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor pe proiectul legii pensiilor.

El a adăugat că va trebui modificată legislaţia, astfel încât angajatorul să plătească integral salariul brut angajatului, iar angajatul, la rândul său, să poată să îşi plătească singur contribuţia la pensie şi asigurarea de sănătate.

„Dacă însă se rămâne pe aceeaşi teză cu reţinerea la sursă, atunci angajatul este într-o vulnerabilitate totală şi, pe cale de consecinţă, ar trebui modificată Legea societăţilor comerciale, Legea insolvenţei, Legea falimentului, Legea dialogului social, un ansamblu de legi care să dea putere salariatului, pentru că, dacă o să laşi salariatul în continuare doar cu informaţia că angajatorul i-a reţinut şi nu i-a virat şi îl trimiţi la instanţa de judecată, asta înseamnă o mare nedreptate la adresa salariatului”, a afirmat liderul sindical.

Dumitru Costin a arătat că „generaţiile care vin” vor constata că la contribuţii diferite vor primi aceeaşi pensie.

„Dacă vei avea 15 ani de contribuţii la pensie vei avea aceeaşi pensie minimă chiar dacă ai plătit contribuţie la salariul minim pe economie sau ai plătit contribuţie la salariul mediu pe economie. Dacă ai 25 de ani de contribuţii, atunci toţi cei care vor avea contribuţii între salariul minim pe economie şi 75% din salariul mediu pe economie vor primi tot pensia minimă aferentă celor 25 de ani de contribuţii. Dacă ai contribuit 35 de ani cel puţin şi ai contribuit la nivelul salariului minim sau până în 60% din salariul mediu pe economie şi în acest caz salariaţii, odată ieşiţi la pensie, vor primi pensia minimă aferentă acestei categorii. Deci, la contribuţii diferite vei avea pensie la fel cu unul care a plătit la salariul minim pe economie. Este un element periculos, pentru că descurajează individul să mai contribuie la valoarea salariului pe care îl are, dacă nu are un salariu foarte mare care să depăşească media pe economie”, a punctat Dumitru Costin.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre