Dumitru Dragomir, dezvăluiri șocante despre Dodel. Cristi Tănase, cunoscut de cei mai mulți drept Dodel, este din nou în atenția presei, după ce au apărut mai multe filmări controversate cu acesta. Fostul fotbalist, care este acum în vârstă de 36 de ani, a fost filmat în timp ce era trântit în fața apartamentului său. În jurul său era sânge și fotbalistului îi lipsea un dinte. Bărbatul era, în mod evident, în stare de ebrietate. El a susținut că aștepta ca partenera sa să îi deschidă ușa și că nu ar fi fost vorba de nicio altercație.
Totuși, imaginile care au devenit rapid virale au născut o serie de reacții în rândul oamenilor importanți din fotbalul românesc. Printre aceste persoane se numără și Mitică Dragomir, care a avut să-i transmită câteva sfaturi. Fostul șef al Ligii Profesioniste este de părere că Dodel trebuie ajutat, căci substanțele interzise și cele alcoolice i-au cam stricat viața.
„Mi-l arăţi drogat, precis. Ştie toată lumea că se droghează. Păcat de el, săracul. E tânăr şi… Trebuie ajutat. Mă mir. Are părinţi buni. Drogurile şi băutura. Amestecătura te distruge. E bine să nici nu discutăm. Ferească Dumnezeu. Băutura şi drogul îţi ard creierul. Dus la dezintoxicare, dus la un psiholog şi avut grijă de el. Totuşi, e tânăr. A fost fotbalist bun. Trebuie ajutat. Să te rogi la Dumnezeu să nu ai nici cunoştinţe aşa. Te distruge psihic şi pe tine dacă ai pe cineva aşa. Să ştii cum a fost în urmă cu câţiva ani şi cum e acum”, a ținut să spună Dumitru Mitică Dragomir, potrivit Fanatik.
Dodel a oferit și primele declarații despre incidentul cu pricina, care nu l-a pus tocmai într-o lumină favorabilă. Fostul decar al Stelei a clarificat întreaga situație: nu l-a bătut nimeni. Dintele i-ar fi căzut, pentru că ar fi fost unul provizoriu. Fostul jucător de la echipa națională a recunoscut totuși că a fost la un șpriț, sâmbătă, și la întoarcere aștepta în fața ușii, să-i deschidă soția lui.
„Nu m-a bătut nimeni, cine să mă bată? Eram la ușa apartamentului meu. Am fost la un șpriț sâmbătă și așteptam în fața ușii, să-mi deschidă soția. Am niște dinți provizorii, iar unul mi-a căzut. Repet, nu m-a bătut nimeni.
M-am lăsat de fotbal de doi ani, dar nu mă gândeam că o să fiu în continuare în atenția presei. Observ însă că se scrie mai mult acum decât când jucam. Pentru ce? Niște prostii. Se umflă prea mult tot ce fac.
Pentru mine n-ar fi o problemă, problema e la mama, la fratele meu. Mama a avut cancer, abia a scăpat, tata a murit de cancer. Unchiul meu la fel. Am probleme foarte grave. Asta e viața, mergem înainte!”, a mai spus fostul fotbalist, pentru sursa amintită mai sus.