Dumitru Dragomir a fost audiat joi seara timp de trei ore de procurorii DNA, în dosarul în care directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost reţinut pentru infracţiunea de şantaj.
Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, care chiar pe 30 mai a împlinit vârsta de 67 de ani, a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 18.30 şi a intrat în fugă în instituţie, evitând contactul cu jurnaliştii. Audierile s-au încheiat după ora 21.30, iar la plecare Dumitru Dragomir a declarat: „Celor de la Antenă le-au scos RDS-ul nişte televiziuni de pe cablu şi ei erau în mare scandal. Alexandrescu mi-a trimis o hârtie neînregistrată dar cu antetul Intact şi îmi cerea să răspund la nişte întrebari despre un contract facut de firma mea cu RCS&RDS. În orice caz nu m-am simţit bine, nu vreau să fac rău, dar vizavi de mine au greşit. Este treaba lor, este şantajul lor, dar să nu mă bage pe mine în chestia asta. Nu am greşit cu nimic„.
Anterior, referitor la suma de 1,7 milioane euro primită de la RCS&RDS, Dumitru Dragomir declarase la România TV: „Este un contract între două societăţi. Am făcut o asociere pe investiţii. 10 ani de acum înainte, RCS primeşte 15 la sută, iar în ultimii cinci ani or să ia toate veniturile asocierii (…) A venit cei de la Garda Financoară, au generat controlul şi după o lună de zile s-au întors cu o lecţie precisă: domnule, dă-ne toate documentele vizavi de contractul ăsta! Nu am luat bani din asociere, banii se regăsesc în investiţii, nu mi-au dat amendă„.