Dumitru Dragomir, pus sub CONTROL JUDICIAR. Dosar de 3,1 milioane de euro MITĂ

DNA a anunţat, vineri, că Dumitru Dragomir a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile în Dosarul DREPTURILOR TV. Pentru alte persoane din dosar, printre care şi Bogdan Dragomir, fiul fostului şef al LPF, s-a dispus continuarea urmăririi penale.
Filip Stan
05 mai 2017, 12:59
Dumitru Dragomir, pus sub CONTROL JUDICIAR. Dosar de 3,1 milioane de euro MITĂ

Iată comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 05 mai 2017, față de inculpatul

DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită
– complicitate la spălare de bani.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

BENDEI IOAN, la data faptelor administrator al unei companii se televiziune prin cablu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– dare de mită,
– spălare de bani.

OPREA ALEXANDRU, la data faptei, directorul general și președintele consiliului de administrație al aceleiași companii de televiziune prin cablu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la dare de mită,

DINEI MIHAI, la data faptelor, coordonatorul activității juridice a aceleiași companii se televiziune prin cablu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la dare de mită,
– complicitate la spălare de bani.

BĂDIȚĂ FLORIN-BOGDAN, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită
– spălare de bani,

BOGDAN-DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor, asociat unic al aceleiași societăți comerciale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită,
– complicitate la spălare de bani.

Dumitru Dragomir, condamnat la 7 ANI de închisoare cu EXECUTARE în dosarul DREPTURILOR TV. Prima reacţie

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2009 – mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora.

Banii respectivi, au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan.

Această sumă de bani a fost disimulată ulterior, sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat între o firmă controlată de inculpatul Dumitru Dragomir și compania de televiziune prin cablu.

Concret:

În cursul anului 2008, la nivelul L.P.F. s-a organizat o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiției Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiționale 2008-2009, 2009-2010 și 2010-2011.

În urma desfășurării licitației cu strigare, consorțiul de firme menționat anterior a fost declarat câștigător, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA).

În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat L.P.F. acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase.

În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care acesta o controla.

Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir să susțină interesele companiei de televiziune prin cablu la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15.08.2009, între societatea controlată de președintele L.P.F., reprezentată de suspectul Bădiță Florin-Bogdan și compania administrată de suspectul Bendei Ioan s-a încheiat un contract de asociere în participațiune.

Conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală internă, aceea de a da, respectiv de a lua mită.

În baza acestui contract, în perioada 18.08.2009 – 10.05.2011, compania de televiziune prin cablu a plătit societății respective, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei).

În perioada 2015-2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune, au acționat pentru „spălarea” și „curățarea” sa de caracterul infracțional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia.

Astfel, au fost încheiate mai multe contracte, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus.

Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către compania de televiziune prin cablu a afacerii care a stat la baza contractului de asociere.
De menționat este faptul că, în acest demers infracțional au fost implicate și celelalte persoane suspecte care au cunoscut detaliile acestui „parteneriat”, au redactat și au semnat diverse documente.

Inculpatului și suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Planta puțin cultivată la noi în țară cu care un fermier român a făcut un profit frumos. E rezistentă și nu necesită costuri mari pentru a o îngriji
Capital.ro
Se modifică CNP-ul. Anunț pentru românii cu buletin. Cine schimbă actul de identitate
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Escrocherie periculoasă. Ți se fură datele de pe card
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Bucurie maximă pentru Călin Georgescu. Anunțul care-l împinge pe locul 1: Majoritate absolută
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Prezența Chinei în jurul Canalului Panama atrage atenția SUA
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România