Dumitru Prunariu: Aşezările din afara Pământului vor oferi un rezervor de civilizaţie şi viaţă terestră

Cosmonautul Dumitru Prunariu a declarat, luni, în cadrul festivității organizate la Universitatea "Petru Maior" (UPM) din Târgu Mureș, în cadrul căreia i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa, că în procesul de instalare în spațiu omenirea va învăța, între altele, să gestioneze și să susțină ecosisteme închise.
Iulian Tudor
13 mart. 2017, 17:57
Dumitru Prunariu: Aşezările din afara Pământului vor oferi un rezervor de civilizaţie şi viaţă terestră

„Drept concluzii privind explorarea umană a spațiului interplanetar, raportate la utilități și beneficii, putem afirma că în procesul de instalare în spațiu, vom învăța, printre altele, să gestionăm și să susținem ecosisteme închise. Această cunoaștere ar putea transforma în cele din urmă Pământul și a-l menține ca pe un habitat natural pentru toate speciile, cu o economie sustenabilă la infinit, bazată pe reciclarea completă a deșeurilor și pe resurse regenerabile de energie”, a arătat Dumitru Prunariu, potrivit Agerpres.

Acesta a spus că, atunci când sunt trimiși oameni în spațiul cosmic, spectrul de probleme derivate din acest efort este foarte divers comparativ cu trimiterea de roboți și că următoarea generație de exploratori ai spațiului, noua generație de turiști cosmici, va avea nevoie de o abordare mai profundă și de înțelegere a tuturor aspectelor legate de zborul cosmic.

„Oamenii ajunși în cosmos nu mai sunt numai cetățeni ai unei anumite țări, ci devin cetățeni ai întregii planete Pământ, fiind preocupați de întreaga ei durabilitate globală. Explorarea spațială pilotată constituie o sursă majoră de inovare, ducând indiscutabil la progres. De acesta pot beneficia societăți întregi de pe glob, posibilitățile de aplicații în domenii conexe a tehnologiilor rezultate din cercetări pentru cosmos fiind nelimitate. În cele din urmă, așezările din afara Pământului vor oferi, de asemenea, un rezervor de civilizație și viață terestră, inclusiv dezvoltarea de specii de soiuri și plante alimentare vitale, pe care nici o catastrofă la scară planetară să nu le poată distruge, indiferent dacă acea catastrofă ar fi de origine naturală, ca de exemplu impactul cu asteroizi, erupții vulcanice sau pandemiile, sau simple erori de calcul uman cum ar fi războiul nuclear sau biologic, sau alte experimente globale periculoase”, a subliniat cosmonautul.

Dumitru Prunariu a afirmat că factorul uman este esențial în această nouă eră de dezvoltare și că ceea ce este inimaginabil în prezent poate deveni o necesitate în viitor.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Drumul din România pe care să nu circuli. Mulți au rămas blocați cu mașina pe el, în zonă muntoasă
Capital.ro
Elena Udrea A SCĂPAT! Decizia la care nu se aștepta nimeni
Playtech.ro
ȘOC! Cine ar fi comis tripla crimă din București. Polițiștii au fost ULUIȚI. Detalii halucinante
DailyBusiness
Se dau bani GRATIS de la Guvern. Sunt 434 de milioane în joc
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Putin, o nouă provocare: arme din România, găsite în Ucraina
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
BREAKING! Se întâmplă din nou! Un cioban a fost atacat de urs. L-a muşcat de picioare şi...
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Suma incredibilă pe care o plătesc turiștii pentru o plimbare cu telecabina Buşteni – Babele
Capital.ro
Obligatoriu peste tot în România. Legea a intrat în vigoare. S-a dat ordin de la UE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
''Stătea pe scaun și deodată...' - Mihai a făcut infarct în avion și a murit: Strângea bani de nuntă și urma să devină tată
substantial.ro
Reacții în China la Nominalizarea lui Tim Walz ca Vicepreședinte al SUA
MediaFlux
RĂSTURNARE în CAZUL CRIMEI din BUCUREȘTI! S-A AFLAT de abia ACUM FOTO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!