Dumnezeu, acuzat de trafic de influenţă şi înşelăciune: „Prin botezarea mea la biserică s-a făcut un contract cu pârâtul Dumnezeu”. Iată lista celor mai stranii procese din România

Sute de mii de cazuri sunt deschise anual la judecătoriile din țară. Români, cu probleme care mai de care mai complicate caută să își găsească dreptatea în instanțe.
Alina Costache
03 apr. 2022, 09:58
Dumnezeu, acuzat de trafic de influenţă şi înşelăciune:

Iată lista celor mai stranii procese din România. Sunt mulți însă care abuzează de dreptul la a deschide o acţiune în instanţă. De-a lungul anilor, au existat mai multe procese al căror obiect poate stârni hohote de râs.

Dumnezeu, acuzat de trafic de influenţă şi înşelăciune. Iată lista celor mai stranii procese din România

Printre motivele halucinante, printre cele mai cunoscute din țara noastră se numără cele intentate de suceveanul Cornel C. În urmă cu o bunî bucată de vreme, acesta a deschis un proces la Tribunalul Suceava în care a cerut judecătorilor să îi încredinţeze regiunea Moldovei, având în vedere că el ar fi ”urmaşul lui Ştefan cel Mare”. Bărbatul originar din Suceava a invocat în instanţă un „testament în formă mistică” lăsat de domnitorul Moldovean, amintind de citatul „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri, ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul veacurilor”.

Cornel C. a mai revendicat prin intermediul instanţelor şi proprietăţile din Ţara Românească şi Ardeal. Motivul: „Întrucât Ştefan cel Mare a fost rudă cu Vlad Ţepeş, rezultă că eu sunt şi urmaşul lui Vlad Ţepeş şi revendic şi proprietăţile publice din Ţara Românească”, după cum se arata în cererea de chemare în judecată. Revendicarea Ardealului a fost făcută pe motiv că „Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş se trag din Ardeal”. În 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat un proces în care o româncă a chemat în judecată 104 de personalităţi ale lumii, printre care Barack Obama, Regina Angliei sau Prinţul Charles. Reclamantă era nemulţumită de modul în care fusese soluţionat în Anglia un proces de-al său.

Un deţinut din România este autorul celei mai trăznite plângeri din istorie. Mircea Pavel a făcut o plângere penală împotriva lui Dumnezeu, pe care l-a acuzat de trafic de influenţă, înşelăciune, tăinuire şi primire de foloase necuvenite.

„Prin botezarea mea la biserică s-a făcut un contract cu pârâtul Dumnezeu pentru a-l îndepărta pe diavol din mine şi a mă feri de necazuri. Până acum, pârâtul nu şi-a onorat contractul. Dimpotrivă, a pretins şi primit de la mine diferite bunuri şi rugăciuni în schimbul iertării păcatelor şi promisiunii că voi scăpa de necazuri şi voi avea o viaţă mai bună“, scria deţinutul din Penitenciarul Timişoara în 2005. Parchetul a clasat dosarul. O femeie din Iaşi a deschis un proces în care a acuzat că Gara Iaşi îi interceptează gândurile iar un bărbat din Brăila a dat în judecată Guvernul Stetelor Unite ale Americii pe care l-a acuzat că i-a provocat suferinţe, fiind „agresat magic timp de 23 de ani”.

Citește și: Pe ce mai dau bogaţii banii: o sculptură invizibilă a fost vândută cu 15.000 de euro. Autorul, „artist al vidului”, explică modul în care opera de artă trebuie admirată

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii