Premierii român şi bulgar au inaugurat podul de la Calafat-Vidin, regretând că lucrarea a durat mult

Premierii român şi bulgar, Victor Ponta şi Plamen Oreşarski, au salutat inaugurarea noului pod peste Dunăre, de la Calafat-Vidin, dar au menţionat că finalizarea proiectului a durat foarte mult, Ponta arătând că ambele părţi trebuie să înveţe astfel să lucreze mai eficient la marile proiecte.
Alina Costache
14 iun. 2013, 13:56
Premierii român şi bulgar au inaugurat podul de la Calafat-Vidin, regretând că lucrarea a durat mult

„A durat foarte mult pentru a fi construit, eu sunt al şaselea prim-ministru român, de la Isărescu până la inaugurare. Lecţia importantă este să învăţăm împreună să lucrăm mai eficient la marile proiecte necesare ambelor ţări”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a adăugat că speră ca foarte curând să nu mai existe puncte de frontieră între România şi Bulgaria, prin aderarea ambelor ţări la Spaţiul Schengen.

La rândul său, premierul bulgar, Plamen Oreşarski, a afirmat că îi pare rău că „povestea” acestui pod a fost atât de lungă şi a precizat că, atunci când săa decis începrea construcţiei, el a fost implicat în asigurarea finanţării proiectului.

El a arătat că astfel de proiecte reprezintă simbolul unor bune relaţii între state şi oameni şi pot impulsiona dezvoltarea economică a Bulgariei şi României.

La ceremonia de inaugurare a mai fost prezent, printre alţii, şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, proiectul fiind finanţat din fonduri ISPA.

La ceremonie a asistat şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Costurile totale ale proiectului totalizează 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. Proiectul beneficiază de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Guvernul a stabilit taxele pentru trecerea peste noul pod.

Şoferii de autoturisme cu cel mult 8+1 locuri şi de maşini transport marfă cu greutate mai mică de 3,5 tone vor plăti o taxă de 27 lei (6 euro) pentru trecerea peste noul pod de la Calafat-Vidin, pentru maşinile cu mai mult de 9 locuri şi maximum 23 locuri pe scaune taxa fiind de 54 lei (12 euro).

Aceeaşi taxă de 54 lei va fi achitată şi pentru maşini de transport marfă cu o greutate între 3,5-7,5 tone, conform unei hotărâri de guvern.

Pentru maşini de transport marfă cu o greutate între 7,5-12 tone, taxa va urca la 81 lei (18 euro).

O taxă de 113 lei (25 euro) vor plăti şoferii de maşini cu mai mult de 23 locuri pe scaune şi autovehiculele de transport marfă cu o greutate mai mare sau egale cu 12 tone şi cu maximum 3 axe,

Pentru maşinile de transport marfă cu o greutate mai mare sau egală cu 12 tone, dar cu 4 axe va fi plătită o taxă de 167 lei (37 euro).

 

CITESTE SI Podul peste Dunăre de la Calafat va fi gata în noiembrie. Cum arată acum

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu! Britanicii zguduie România din temelii. Au venit datele
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Criza energetică din Transnistria, urmată de cererea privind integrarea regiunii pro-ruse în Federația Rusă ANALIZĂ
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Ger cumplit în România. Rar s-au înregistrat asemenea temperaturi
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
EL îl va înlocui pe Călin Georgescu. Decizia care detonează România: Nu concurent, în locul lui!
StirileBZI
Aceste vouchere nu s-au tăiat în 2025! Cine primește tichete de 280 de lei
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Crin Antonescu susține participarea lui Călin Georgescu în cursa prezidențială
MediaFlux
DECIZIA ANULUI 2025! Lista sporurilor luate în calcul la pensie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio, aventură! Bun venit, plictiseală: noul simbol al succesului