Basarab Popa, vărul edilului Radu Mazăre, a încetat din viață, miercuri, în urma unui atac de cord. Bărbatul se întorcea din Bulgaria, împreună cu un prieten, iar în localitatea 23 August i s-a făcut rău. L-a rugat pe cel care îl însoțea să oprească maşina pe dreapta, a coborat din autoturism şi s-a prăbușit la marginea drumului. Încercările de resuscitare au fost zadarnice.
Născut pe 22 iunie 1966 în Agnita, judeţul Sibiu, Basarab Popa a fost un cunoscut om de afaceri din Constanţa, având în administrare, până în 2010, societatea SC Pomacost SA, potrivit gazetadenavodari.ro.
Numele lui apare și în dosarul retrocedărilor, la capitolul interpuşi cumpărători de terenuri, alături de Paraschiva Barbu şi de Alexandru Octavian Şerban, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.