Duşa: Personal de la MApN ar putea fi detaşat la ANAF, însă nu e vorba de militari

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, marţi, că există posibilitatea ca personal de specialitate din cadrul ministerului să fie detaşat la ANAF pentru combaterea evaziunii fiscale, însă a precizat că nu este cazul militarilor, ci al unor "cadre de specialitate".
Romania TV
15 ian. 2013, 11:24
Duşa: Personal de la MApN ar putea fi detaşat la ANAF, însă nu e vorba de militari

Mircea Duşa a fost întrebat cum vede discuţia lansată de preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, privind deteşarea de personal militar din cadrul MApN la Ministerul de Finanţe pentru combaterea evaziunii fiscale.

„Aşa cum există proceduri de acest gen, specialişti de la Ministerul Apărării, aşa cum sunt şi de la Ministerul de Interne, pot fi detaşaţi la ANAF pentru a da o mână de ajutor în colectarea impozitelor şi a combaterii evaziunii fiscale”, a declarat Mircea Duşa.

Ministrul Apărării a precizat că, deocamdată, este prematur să se discute numărul persoanelor care ar putea fi detaşate, deoarece trebuie analizate eventualele solicitări în acest sens.

Duşa a menţionat că nu este vorba despre detaşarea militarilor, ci a unor „cadre de specialitate care să dea o mână de sprijin instituţiilor statului care au în atribuţii colectarea impozitelor”.

Mircea Duşa a făcut această declaraţie la Parlament, înainte de a intra în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat luni, că în şedinţa USL la care a participat s-a discutat ideea detaşării de personal militar la Ministerul de Finanţe pentru implicarea în combaterea evaziunii fiscale, el invocând numărul insuficient de oameni care să controleze evazioniştii.

„Am vorbit despre o măsură cred eu foarte bună, la ora actuală la Ministerul Apărării există personal disponibil care poate fi detaşat în interesul serviciului la Ministerul de Finanţe, pentru a putea să punem cât decât stavilă evaziunii fiscale, pentru că marea problemă e controlul. Nu avem suficienţi oameni care să controleze evazioniştii”, a susţinut Voiculescu.

„Oamenii din Armată au o statură, au o moralitate, o disciplină a muncii care îi recomandă pentru a fi controlori şi vânători de evazionişti”, a mai spus Voiculescu.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o ții la fereastra casei noaptea. Împrăștie un parfum plăcut odată cu lăsarea serii și arată deosebit
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
A murit o legendă a muzicii. A lăsat un hit de neuitat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Starea de sănătate a Papei Francisc se ameliorează ușor, dar rămâne critică
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe