E oficial: Divorţează după şapte ani de mariaj

Heidi Klum şi Seal sunt oficial divorţaţi, după ce un judecător din Los Angeles a aprobat, marţi, încheierea căsniciei celor două vedete, care s-au despărţit în 2012 după un mariaj de şapte ani.
Alina Costache
16 oct. 2014, 15:27
E oficial: Divorţează după şapte ani de mariaj

Un judecător de la Tribunalul Superior din Los Angeles a finalizat divorţul dintre modelul german Heidi Klum şi cântăreţul american Seal, după ce cele două vedete, care s-au despărţit în 2012, după şapte ani de mariaj, au ajuns la o înţelegere în luna iulie, informează contactmusic.com.

Decizia magistratului nu a inclus detalii depre partajul şi custodia celor două fiice, Leni, în vârstă de zece ani, şi Lou, în vârstă de patru ani, şi a celor doi fii, Henry, în vârstă de opt ani, şi Johan, în vârstă de şapte ani, ai fostului cuplu.

La câteva luni după despărţirea din 2012, Seal a acuzat-o pe fosta sa soţie că l-ar fi înşelat cu Martin Kirsten, garda de corp din acea perioadă a lui Heidi Klum. Modelul german a avut o relaţie cu Kirsten timp de 18 luni şi s-au despărţit în ianuarie.

„Deşi nu mă aşteptam la altceva din partea lui (Martin Kirsten, n.r.), m-aş fi aşteptat ca Heidi să dea dovadă de mai multă eleganţă şi să aştepte până ne despărţeam înainte de a decide să se culce cu el. Dar cred că toată lumea are acum răspunsul pe care l-a tot aşteptat în ultimele şapte luni”, a declarat Seal, în vârstă de 51 de ani, la câteva luni de la separarea de soţia sa.

Heidi Klum şi Seal au lăsat însă în cele din urmă diferenţele dintre ei deoparte şi au fost văzuţi în ultima vreme împreună, în public, alături de copii.

Klum, în vârstă de 41 de ani, are o relaţie cu comerciantul de artă Vito Schnabel, în vârstă de 27 de ani, cu care formează un cuplu din luna februarie.

Heidi Klum a devenit celebră şi pentru participarea la reality show-ul „Project Runaway”, în urma căruia a obţinut în perioada mai 2011 – mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari. Ea s-a situat vreme de mai mulţi ani în primele cinci locuri din topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume.

În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum a devenit „mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model”.

Câştigător a trei premii Grammy, Seal este cunoscut datorită timbrului său vocal inconfundabil şi iubit pe întreg mapamondul pentru piese precum „Killer”, „Crazy” şi „Kiss from a Rose”. Cariera artistului britanic numără opt albume de studio, vândute în peste douăzeci de milioane de exemplare. Seal a susţinut un concert la Bucureşti în 2006.

DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Țara unde s-a descoperit cel mai mare zăcământ de aur, argint și cupru din ultimele decenii. Viața oamenilor se va schimba
Capital.ro
Ilegal în orice bloc din România. Vecinii te vor reclama la Primărie și asociația de proprietari. 500 lei amendă
Playtech.ro
Cum să-i pui poprire pe conturi și proprietăți unui prieten care refuză să-ți dea banii înapoi!
DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Sharon Osbourne regretă că a luat Ozempic pentru slăbit: „Am mers prea departe. Nu mai pot face multe operații pe față”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața Cristinei Deleanu. Soțul Eugen Cristea, mărturii răvășitoare de la căpătâiul actriței
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Cetatea din Apuseni care ascunde un blestem vechi de secole. Misterul tunelului ascuns
Ego.ro
Soțul m-a părăsit pentru amantă. După 10 ani, mă vrea înapoi și... iată ce mi-a spus!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Culiță Sterp și Daniela Iliescu, în lacrimi la botezul micuței Miray: „Mi se face pielea de găină!”. Surpriza de care a avut parte cuplul
Cancan.ro
Mesajul pe care Giorgia Meloni i l-a transmis soției lui George Simion: 'Trebuie să vă ocupați de tot! Vestea bună e că...'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu trezește România. A dat alerta națională azi, 15 mai: Se vrea pe modelul Iohannis
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Tânăra de 18 ani care a dispărut în Thailanda, apariție șocantă în celălalt capăt al planetei. Spune că este însărcinată
Viperele au năpădit un sat din România. Locuitorii fac apel pentru achiziționarea de seruri antiviperin / video+foto
MediaFlux
Angajări la stat pe salarii de 5.000 de euro net! Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce facultate din România le asigură studenților un loc de muncă încă din al doilea an