E oficial! Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a a fost amânată. Noul calendar anunțat de Ministerul Educației

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a se amână. Ministerul Educației a anunțat noul calendar al acestui examen în contextul grevei generale a profesorilor.
Alina Andrei
23 mai 2023, 11:22
E oficial! Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a a fost amânată. Noul calendar anunțat de Ministerul Educației

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a a fost amânată o săptămână Ministerul Educației a anunțat, marți, că a modificat calendarul de examen în contextul grevei profesorilor.

”A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023.

Astfel, Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii”, a anunțat marți Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

Peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic au intrat de luni în grevă generală pe timp nelimitat.

„Câtă vreme este grevă generală, nu putem discuta de susținerea vreunei activități didactice de predare sau de evaluare”, a spus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Întrebat dacă sunt șanse ca Evaluarea Națională să aibă loc săptămâna aceasta, conform calendarului, Nistor a răspuns că „nu”.

Conform calendarului anunțat de Ministerul Educației, elevii de clasa a VI-a ar fi trebuit să susțină miercuri, 24 mai, proba la Limbă și Comunicare din cadrul examenului de Evaluare Națională, iar joi, 25 mai, ar fi trebuit să dea examen la Matematică și Științele naturii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătărie. Gospodinele îl folosesc zilnic, fără să știe că este periculos
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Două bancnote vor fi retrase de pe piață. Cât timp vor mai fi valabile actualele variante
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării