E oficial: Japonezii şi chinezii nu se suportă

De anul trecut, percepţia japonezilor faţă de China s-a deteriorat. În prezent, 93% dintre ei o opinie 'nefavorabilă' despre China, ceea ce reprezintă un 'record' negativ înregistrat de la introducerea sondajului în 2005, informează miercuri AFP, citată de Agerpres.
Alina Costache
10 sept. 2014, 07:41
E oficial: Japonezii şi chinezii nu se suportă

Se ştie că relaţiile diplomatice dintre China şi Japonia nu sunt dintre cele mai bune. Acest ultim sondaj relevă gradul de nemulţumire în rândul cetăţenilor din cele două ţări, o deteriorare legată în primul rând de disputele teritoriale între cele două mari puteri asiatice.

Opinia negativă a japonezilor are ca motivaţie ‘atitudinea hegemonică’ a Chinei, ale cărei acţiuni sunt considerate ‘incompatibile cu legislaţia internaţională’. Presupusa intenţie a Beijingului de a acapara resursele naturale şi energetice reprezintă un alt motiv al opiniei nefavorabile a peste 90% dintre japonezi.

Mai mult de jumătate dintre chinezi întrevăd chiar posibilitatea unui conflict militar în viitor, faţă de doar 29% în rândul japonezilor, potrivit sondajului realizat de think-tank-ul independent nipon Genron NPO şi de ziarul China Daily, citată de Agerpres.

Citeşte şi Victor Ponta s-a întâlnit cu premierul chinez: Relaţia România-China a ajuns la un nivel extraordinar de înalt

Totodată, 86,8% dintre chinezi au o opinie nefavorabilă despre Japonia, o uşoară îmbunătăţire faţă de procentul de 92,8% înregistrat în 2013.

Motivul îl reprezintă naţionalizarea de către Japonia în urmă cu doi ani a trei insule din micul arhipelagul nelocuit Senkaku, aflat la baza unei intense dispute diplomatice între cele două ţări. Aceste teritorii din Marea Chinei de Est sunt administrate de Tokyo, însă revendicate de Beijing sub numele de Diaoyu.

Cu toate acestea, opinia nefavorabilă a celor două popoare nu se bazează pe o experienţă concretă, deoarece interacţiunea directă dintre ele este foarte redusă. Foarte puţini dintre japonezii chestionaţi au vizitat China (14,3%) şi un număr şi mai redus de chinezi au vizitat Japonia (6,4%). Prin urmare, resentimentele lor se bazează în mare măsură pe informaţiile apărute în mass-media din ţările lor, notează AFP.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci pleurotus. E la fel de bună ca varianta consacrată
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Atenție! SIRENELE de RĂZBOI se aud azi în toată ȚARA! De ce sunt activate și ce trebuie să știi
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Dezvăluirea care pune stop candidaturii sale: Noua față a...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Administrația Trump schimbă regulile pentru accesul jurnaliștilor la Casa Albă
MediaFlux
BANI mulți de la UE pentru români! SUTE DE MII de persoane vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa