Ecaterina Andronescu: Performanţa unui elev depinde de cel care stă în faţa clasei

Reforma în educaţie, bugetul alocat învăţământului şi cercetării, precum şi reforma curriculară au constituit principalele teme abordate vineri de participanţii la secţiunea Educaţie a "Atelierelor Viitorului" organizate de Departamentele Consiliului Naţional al PSD. Preşedintele Comisiei de educaţie a Senatului, Ecaterina Andronescu, a afirmat că performanţa unui elev depinde "de cel care stă în faţa clasei" şi că o ţintă a Ministerului Educaţiei trebuie să fie şi autonomia şcolii şi a celui care predă.
Romania TV
19 apr. 2013, 11:23
Ecaterina Andronescu: Performanţa unui elev depinde de cel care stă în faţa clasei

Ecaterina Andronescu a subliniat că în şcolile din lume au loc modificări radicale iar sistemul de învăţământ românesc nu trebuie să rămână în urmă. „Şcoala se schimbă în lume şi dacă rămânem în rutină, nu vom mai progresa”, a spus senatorul PSD, potrivit Agerpres.

Aceasta a mai spus că PSD trebuie să aibă în vedere lucrurile promise în campania electorală cu privire la performanţa educaţiei din România.

Prezent la dezbateri, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a susţinut că discuţiile privind învăţământul trebuie să aibă loc „la toate etajele”, de la cel tehnic, la cel politic. În opinia sa, orice ministru pentru a reuşi în mandatul său are nevoie de susţinere politică, susţinere pe care el a simţit-o până în prezent. Pricopie a mai afirmat că nu înţelege cum un guvern care a crescut bugetul faţă de alţi ani este acuzat de politizare.

La rândul său, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a fost de părere că USL trebuie să încerce să pună în ‘operă’ promisiunile din campania electorală.

„Foarte multe dintre problemele cu care se confruntă sistemul educaţional sunt din cauza frustrărilor acumulate de lipsa de dialog. Am asistat în aceşti ani la o serie de evenimente la care a fost supus sistemul, multe dintre acestea neizbutind. Trebuie să îndreptăm foarte multe lucruri din sistem. Ne pregătim de regionalizare şi, în acest context, şcoala românească nu poate face excepţie”, a subliniat Costoiu.

Deputatul PSD Anghel Stanciu a propus ca Departamentul de Educaţie al PSD să continue lucrul în comisii şi subcomisii. Totodată, el a afirmat că departamentul ar trebui să solicite Guvernului ca cel puţin anul viitor să se asigure 6% din PIB pentru acest domeniu.

Reprezentantul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, şi cel al Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret”, Marius Nistor, au acuzat birocraţia din şcoli şi faptul că profesorii în fiecare zi trebuie să completeze „maldăre de hârtie”.

De asemenea, cei doi sindicalişti au susţinut că toţi salariaţii din învăţământ ar trebui să aibă salarii mai mari faţă de cele actuale.

Un alt lider sindical, preşedintele „Alma Mater”, Anton Hadăr, a apreciat că România are nevoie de o nouă lege a educaţiei, care „să dăinuie” iar cu privire la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – că „a obosit”, având nevoie „de persoane noi şi gândire nouă”.

Şeful Departamentului de Educaţie al PSD, Ioan Mang, a afirmat şi el că ar trebui solicitat comisiilor de specialitate din Parlament să adopte schimbări la Legea educaţiei iar aceasta să treacă prin plenul Parlamentului.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Metoda ieftină și rapidă care te scapă de buruieni. Nu ai nevoie de sare, oțet sau bicarbonat de sodiu
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Salarii între 5.900 şi 29.000 de lei în mână într-un domeniu important din România. Grile salariale complete
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Victor Ponta a renunțat! Decizia luată înainte de ședința CCR!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?