Economia UE se află într-o cădere dramatică. Christine Lagarde avertizează cu privire la creşterea şomajului

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, le-a spus vineri liderilor Uniunii Europene că economia blocului comunitar înregistrează o "cădere dramatică" şi, în consecinţă, le-a cerut să ajungă la un acord pentru un fond de relansare, au declarat pentru Reuters mai multe surse diplomatice şi oficiali.
Filip Stan
19 iun. 2020, 11:34
Economia UE se află într-o cădere dramatică. Christine Lagarde avertizează cu privire la creşterea şomajului

Şefii de stat şi de Guvern din UE au vineri în cadrul Consiliului European prima discuţie pe tema pachetului de relansare în valoare de 750 miliarde de euro, iar Franţa şi Germania vor să se ajungă la un acord până luna viitoare.

Economia UE înregistrează o cădere dramatică„, le-a spus Lagarde liderilor UE via o videoconferinţă, susţin sursele citate de Reuters. Potrivit preşedintei BCE, economia zonei euro se îndreaptă spre un declin al Produsului Intern Brut de 13% în al doilea trimestru al acestui an, iar pe ansamblul acestui an prognozele BCE indică o contracţie a PIB de 8,7%, urmată de o revenire de 5,2% în 2021.

Christine Lagarde a explicat şi faptul că impactul crizei economice nu s-a manifestat încă pe deplin asupra pieţei muncii, adăugând că rata şomajului în zona euro ar putea urca până la 10%.

Citeşte şi Economia Marii Britanii se prăbuşeşte din cauza restricţiilor pentru combaterea pandemiei

De asemenea, Lagarde a spus că evoluţiile calme înregistrate recent pe pieţele financiare se datorează, în parte, şi faptului că investitorii au luat în calcul faptul că guvernele vor acţiona. Însă, în cazul în care statele membre UE nu vor reuşi să ajungă la un acord pentru a finanţa revenirea economiei, sentimentul de pe pieţele financiare ar putea să se schimbe.

Reuniunea în sistem de videoconferinţa a Consiliului European se concentrează în principal pe bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, în valoare de aproximativ 1.100 miliarde de euro, precum şi pe proiectul unui plan de relansare în valoare de 750 miliarde de euro conceput de Comisia Europeană.

Citeşte şi Banca Mondială: Economia mondială se va contracta cu 5,2 procente în acest an. Vine „cea mai profundă” recesiune din ultimii 150 de ani

România se situează printre statele care vor beneficia cel mai mult de fondurile alocate prin noul instrument de redresare, în valoare de până la 750 de miliarde de euro, prezentat de Comisia Europeană. Executivul comunitar a alocat pentru România suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentând granturi. Pe lângă granturi, statele membre UE vor beneficia şi de împrumuturi. În cazul României, planul Comisiei prevede împrumuturi în valoare de 11,580 miliarde de euro astfel că suma totală, granturi şi împrumuturi, alocată ţării este de 31,206 miliarde de euro.

Propunerea Comisiei Europene are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre UE, care au opinii diferite cu privire la acest subiect.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Blackout în România? Cel mai negru scenariu pentru țara noastră: Catastrofale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Mihai Leu în stare critică la terapie intensivă. Fostul campion la box si pilotaj adus cu elicopterul la București
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster