EDUARD HELLVIG a fost votat de Parlament în funcţia de DIRECTOR al SRI VIDEO

Eduard Hellvig a fost votat, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI). Votul a fost unul covârşitor în favoarea numirii lui Hellvig.
Ionela Marcu
02 mart. 2015, 08:25
EDUARD HELLVIG a fost votat de Parlament în funcţia de DIRECTOR al SRI VIDEO

Parlamentarii l-au votat pe Eduard Hellvig, nominalizat pentru funcţia de director al SRI de către preşedintele Klaus Iohannis.

Dintre cele 513 de voturi exprimate, 498 au fost voturi „pentru” şi doar 15 au fost „împotrivă”.

Votul a fost secret cu buletine de vot.

După vot, Eduard Hellvig a depus, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă.

„În viziunea mea, prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanţei, atât în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, cât şi într-un context geo-strategic tensionat. Drept urmare, consider esenţiale două coordonate de actiuni: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţii de apărare a siguranţei naţionale „, a fost mesajul adresat parlamentarilor de noul director al SRI.

Eduard Hellvig a arătat că, deşi s-au înregistrat progrese în ultimii ani, corupţia continuă să constituie un factor de risc la adresa siguranţei naţionale.

Îmi doresc aprofundarea cooperării operaţionale si a schimbului de informaţii cu partenerii euroatlantici, în special cu SUA, în contextul escaladării tensiunilor din regiune„, a mai spus şeful SRI.

„Vă asigur de întreaga mea disponibilitate de colaborare„, a conchis Eduard Hellvig.

CITEŞTE ŞI GEORGE MAIOR, prima declaraţie după demisia de la SRI. MESAJUL pentru Eduard Hellvig

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a avizat favorabil propunerea președintelui Klaus Iohannis ca Eduard Hellvig să preia funcția de director al Serviciului cu șapte voturi pentru și unul împotrivă.

CITEŞTE ŞI Tăriceanu a criticat în plen nominalizarea lui Eduard Hellvig la şefia SRI

„Audierea domnului Hellvig s-a concentrat pe viziunea privind securitatea națională a României și proiectul managerial pe care domnul Hellvig îl are. În al doilea rând, am verificat aspectele și criteriile stricte de legalitate necesare ocupării funcției de director al SRI. În urma acestor audieri, comisia s-a pronunțat prin vot, comisia are rol de aviz și practic avizul nostru este un aviz consultativ pentru plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului și Parlamentul prin vot va decide, votul în comisie a fost de aviz favorabil cu fost șapte voturi pentru și un vot împotrivă”, a declarat președintele Comisiei pentru controlul SRI, Georgian Pop, după audierea lui Hellvig.

CITEŞTE ŞI Ponta anunţă că parlamentarii PSD vor vota pentru numirea lui Hellvig la SRI

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Se redeschid mine istorice ale României. Locurile unde ar trebui să reînceapă exploatarea, se vor extrage minereuri esențiale
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Andreea Esca, presată de alegeri. Mari emoții pentru vedeta PRO TV
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă inimă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Klaus Iohannis dă cu mătura! Imaginile zile de la casa din Sibiu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte