Eduard Novak îi prezintă scuze Anei Maria Popescu. Disputa dintre Ana Maria Popescu, scrimera care a obținut prima medalie a României la Tokyo, și ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a cărui reacție după finala de la spadă a fost larg criticată, se apropie de final.
Ministrul declarase că nici în cazul în care bugetul Federației de Scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana Maria Popescu nu putea câștiga aurul. Iritată, Ana Maria Popescu l-a confruntat direct pe ministru la revenirea în țară, iar înaintea discursului l-a lăsat cu mâna întinsă pe Eduard Novak! La două zile distanță, Eduard Novak și-a prezentat scuzele și a spus că declarația sa a fost interpretată greșit.
Ana Maria Popescu l-a lăsat cu mâna întinsă pe Eduard Novak, ministrul TS. Scene incredibile VIDEO
„Îmi pare foarte, foarte, foarte rău. S-a înțeles foarte greșit. Dacă nici eu nu înțeleg sacrificul unei sportive care participă la 5 Jocuri Olimpice, chiar nimeni nu înțelege. Și eu voi participa la a 5-a ediție a Jocurilor Paralimpice, știu cum este să muncești. S-a înțeles greșit. A reacționat în felul ei, nicio problemă. Ea este o sportivă. Eu sunt ministru, datoria mea e să reprezint sportul românesc în orice condiții, chiar dacă sunt înjurat, atacat. Nu contează, trebuie să văd dincolo de aceste lucruri, ce este mai bine pentru sportivi. Dacă până acum m-aș fi supărat pentru unele atacuri, atunci jumătate din Federații nu ar mai fi primit finanțare. Trebuie și vreau să fiu un ministru bun, alături de sportivi. Sincer, îmi pare rău, pentru mine Ana Maria este campioana de aur, se știe că sunt alături de ea”, a declarat Eduard Novak la TVR 1.