Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că interzicerea accesului candidaţilor cu temperatură de peste 37,3 grade Celsius la examenele…
Un grup de acţiune anti-bullying va fi înfiinţat în fiecare şcoală, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii împotriva violenţei psihologice…
Universitatea din Bucureşti şi Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca sunt singurele instituţii de învăţământ superior din România prezente în clasamentul QS…
Academia de Studii Economice din București, liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, universitatea cu…
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că infrastructura şcolară nu permite, în acest moment, organizarea de cursuri respectând distanţa fizică…
Secretarul de stat Raed Arafat avertizează asupra redeschiderii şcolilor şi grădiniţelor particulare în perioada imediat următoare, în condiţiile în care…
Camera Deputaților a modificat, miercuri, în calitate de for decizional, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în sensul în care…
Obiectivele de dezvoltare durabilă se vor regăsi printre temele viitoarelor programe din educaţie, a afirmat, miercuri, ministrul Educaţiei, Monica Anisie,…
Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat ordinul privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Națională și Bacalaureat pentru absolvenții…
Elevii reacționează la proiectul de lege înregistrat săptămâna trecută la Senat care prevede introducerea obligativității purtării uniformelor școlare.