Universitatea Hyperion din București este singura instituție academică particulară unde se țin cursuri de egiptologie, limbă și scriere hieroglifică și…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat concluziile dezbaterii pe proiectul Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale…
Ordinul care stabilește criteriile pentru acordarea burselor elevilor încalcă două hotărâri de Guvern. Beneficiarii Programului național de protecție socială “Bani…
Gabriel Liiceanu anticipează sfârșitul națiunii române. Cunoscutul filozof a vorbit într-un interviu, cu mare amărăciune, despre cel mai negru scenariu.
Parlamentarii pregătesc o modificare și completare a Legii 194/2011 privind combaterea drogurilor. Proiectul de lege prevede posibilitatea testării antidrog pentru…
Executivul a aprobat creşterea sumelor alocate elevilor care au obţinut premii la concursurile internaţionale, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă. Ministrul…
Proiectul de modificare a legii privind învățământul superior aduce modificări substanţiale în ceea ce priveşte angajările în universitățile din România.
Avocatul Poporului acuză că prin Ordinul ministrului educației nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din…