Educatoarea din Timiş care îi jignea pe copiii de la grupa sa şi-a dat demisia

Educatoarea grădiniţei din satul Iohanisfeld, judeţul Timiş, înregistrată în timp ce striga la copii şi îi jignea, numindu-i "ciobani" şi "analfabeţi", şi-a dat demisia, luni, iar în aceste condiţii cercetarea disciplinară va fi suspendată.
Iulian Tudor
29 feb. 2016, 10:04
Educatoarea din Timiş care îi jignea pe copiii de la grupa sa şi-a dat demisia

„La acest moment se cunoaşte faptul că doamna educatoare de la Grădiniţa cu Program Normal Iohanisfeld a venit de dimineaţă (luni – n.r.) în unitatea de învăţământ şi a completat o cerere prin care demisionează de pe postul pe care îl ocupă în prezent. Cererea a fost înregistrată, unităţii de învăţământ i s-a adus la cunoştinţă că este nevoie ca această cerere fie să fie predată de doamna educatoare Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, fie unitatea de învăţământ să înainteze o adresă prin care anunţă intenţia doamnei educatoare de a demisiona, respectiv va face dovada cu solicitarea înregistrată la nivelul unităţii de învăţământ”, a declarat, pentru Mediafax, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu.

Danielescu a adăugat că, în aceste condiţii, cercetarea începută de grădiniţa unde lucra educatoarea va fi suspendată.

„Dacă se confirmă faptul că dumneaei a demisionat, în mod evident comisia de cercetare disciplinară prealabilă îşi va înceta activitatea, nemaiavând un obiect al cercetării prealabile, în cauză nemaiavând calitatea de cadru didactic. Este posibil ca doamna educatoare să fi fost extrem de conştientă de ceea ce s-a întâmplat în cursul săptămânii trecute, de actul dumneaei în relaţia dintre cadrul didactic şi elev şi să fi ajuns la concluzia că este un bine pentru toată lumea”, a spus Danielescu.

Săptămâna trecută, o educatoare a grădiniţei din satul Iohanisfeld, judeţul Timiş, a fost suspendată, după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost sesizat că aceasta strigă la copii şi îi jigneşte. Aura Danielescu declara atunci că educatoarea din satul Iohanisfeld a fost suspendată după ce în presă a apărut o înregistrare audio cu aceasta în timp ce ţipă la copii sau le adresează cuvinte injurioase.

VIDEO REVOLTĂTOR. O educatoare din Timiş ţipă şi jigneşte copii de trei ani

În înregistrare se auzea cum educatoarea îi numeşte pe copii „ciobani” şi „analfabeţi” sau afirmaţii precum „Dumnezeule ce m-ai făcut pe planeta asta!. La cinci ani nu ştiu să stea pe scaun”, „Ai înnebunit? Te-a dus mama la altă casă iară? Păi şi are alt bărbat? Are doi bărbaţi?” sau „Gura. La mama ta acasă vorbeşti, nu la mine. Eu sunt doamna educatoare”. Educatoarea fusese înregistrată de mama unui copil care a spus acasă că nu mai vrea să meargă la grădiniţă, pentru că educatoarea strigă. Văzând că băiatul şi-a schimbat comportamentul, mama acestuia a ascuns un reportofon în hainele micuţului.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Ziua păcălelilor. Cea mai tare farsă din timpurile moderne. Cum se distrează românii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Taxa ascunsă pe care o suportam toți. Tarifele vor exploda
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?