„Duminică seara, un cetăţean britanic, Sarah Harrison, s-a prezentat la serviciul consular al Aeroportului Şeremetievo şi a transmis o solicitare de azil politic din partea lui Snowden adresată Rusiei”, a declarat luni seara un oficial aeroportuar, Kim Şevcenko.
În urmă cu câteva ore, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că autorităţile ruse nu îl vor preda pe Edward Snowden dacă acesta va alege să rămână pe teritoriul rus. „Rusia nu predă niciodată pe nimeni. Dar, dacă doreşte să rămână pe teritoriul Rusiei, domnul Edward Snowden trebuie să renunţe la activităţile care îi afectează pe partenerii noştri americani”, a declarat Vladimir Putin.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Barack Obama, le-au încredinţat directorilor FSB şi FBI sarcinile de soluţionare a cazului Edward Snowden, fostul consultant al NSA care se află în zona de tranzit a aeroportului din Moscova, anunţă un oficial rus, citat de AFP. „Au cerut directorului FSB, Aleksandr Bortnikov, şi directorului FBI, Robert Mueller, să fie în contact permament pentru găsirea soluţiilor”, a declarat Nikolai Patuşev, directorul Consiliului rus de Securitate, citat de postul Rossia 24.