Francezii ar trebui mai degrabă să se bucure decât să se plângă de faptul că sunt spionaţi de Agenţia de Securitate Naţională americană (NSA): această afacere demonstrează că ei sunt încă importanţi, comentează jurnalistul american Henry Chu, în paginile cotidianului Los Angeles Times, preluat de Courrier International, informează Agerpres.
Citeşte şi UE cere explicaţii SUA în scandalul interceptărilor secrete. Câţi români sunt spionaţi de americani
Citând documentele erau transmise de fostul agent al NSA, Edward Snowden, cotidianul francez Le Monde anunţa că reţeaua agenţiei a strâns 70,3 milioane de informaţii interceptate din comunicaţii telefonice franceze într-o singură lună, începând din decembrie 2012. Formarea anumitor numere declanşa înregistrarea de conversaţii, iar SMS-urile care conţineau anumite cuvinte cheie erau de asemenea interceptate în mod automat, preciza cotidianul francez. Potrivit acestuia, NSA a colectat informaţii ce vizau „atât persoane suspectate de legături cu activităţi teroriste, cât şi indivizi vizaţi pentru simpla lor apartenenţă la lumea afacerilor, politicii sau administraţiei franceze”.
Serviciile de securitate franceze şi-au dezvoltat propriul lor sistem de supraveghere în masă
În opinia jurnalistului Henry Chu de la LA Times, mai şocant ar fi fost dacă se afla că francezii nu sunt spionaţi. În cea mai bună lume a supravegherii electronice, ar trebui să fii cu adevărat lipsit de importanţă ca să fii ignorat, subliniază jurnalistul american. De altfel, după cum nota anterior Le Monde, serviciile de securitate franceze şi-au dezvoltat ele însele propriul sistem de supraveghere în masă, capabil să monitorizeze comunicările din Franţa şi cele pe care utilizatori din Franţa le au cu persoane din alte ţări, inclusiv mesajele din reţele de socializare precum Facebook şi Twitter, scrie Agerpres.
Citeşte şi Cea mai supravegheată ţară de către spionii americani
Prin urmare, comentează Henry Chu, guvernului francez nu-i repugnă să-şi spioneze propriii cetăţeni. Ceea ce-i deranjează este că o fac şi alţii.
Oricum, este clar că „duhul din sticla informatică” a scăpat. Într-o lume atât de interconectată precum a noastră, dreptul cetăţenilor de a-şi proteja viaţa privată are tendinţa de a se topi precum zăpada sub razele soarelui. În toate ţările, în toate limbile, noile reguli sunt următoarele: nu există viaţă privată. Dacă un guvern doreşte – iar cel american vrea în mod sigur – el poate să scormonească până la cele mai mici detalii în „viaţa electronică” a cetăţenilor şi el o va face. În acest demers, guvernele nu sunt singure, ci susţinute de marile companii. Google, Facebook, Amazon – ele vă vor şi nu au intenţia să vă lase din mâini.
„Prin urmare, francezilor, bine aţi venit în lumea reală. Libertate, egalitate, fraternitate! Sper că nu aveţi nimic de ascuns”, conchide, ironic, jurnalistul american.