EGOISTUL, cu RADU BELIGAN, pentru prima oară în acest an pe scena Teatrului Tineretului pe 7 septembrie

Stagiunea de toamnă de la Teatrul Tineretului va demara, în forţă, cu o piesă de calibru: EGOISTUL, cu RADU BELIGAN, un spectacol de colecţie ce ajunge la reprezentaţia cu numărul 299, va fi pus în scenă pentru prima oară la Palatul Naţional al Copiilor, pe 7 septembrie! Maestrul va avea alături o distribuţie senzaţională, care îi include pe: ADRIANA TRANDAFIR, DAMIAN CRÂŞMARU, TOMI CRISTIN, RODICA IONESCU, MIHAI NICULESCU, LAMIA BELIGAN, ILEANA OLTEANU, MEDEEA MARINESCU, CESONIA POSTELNICU şi SILVIU BIRIŞ.
Romania TV
11 iun. 2015, 13:51
EGOISTUL, cu RADU BELIGAN, pentru prima oară în acest an pe scena Teatrului Tineretului pe 7 septembrie

În plus, în acest spectacol extraordinar, îl veţi regăsi pe Maestru, nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, ci şi într-o alta, la fel de apreciată, aceea de regizor. Sub bagheta sa prinde viaţă casa de sfârşit de secol XX a unui celebru dramaturg, prin care se perindă toţi apropiaţii acestuia pentru a obţine mult râvnitele… autografe, pe cecuri de 20 de mii de franci. Cu replici de un firesc uluitor se construieşte o poveste comică, presărată cu mici panseuri care, până la final, conturează fidel destinul şi filosofia de viaţă a unui om care a trăit, dăruindu-se generos unei lumi prea puţin dispuse să-l înţeleagă. 

“EGOISTUL” este ultima piesă a dramaturgului Jean Anouilh, un fel de piesă testament, aşa cum este “Furtuna” pentru Shakespeare. Este opera în care autorul îşi dezvăluie, fără menajamente, percepţia supra lumii contemporane. Subiecte complexe precum viaţa şi moartea, iubirea, căsnicia, relaţia dintre părinţi şi copii, prietenia, egoismul, generozitatea şi chiar teatrul şi dramele sale, sunt abordate cu un umor exploziv, o replică strălucitoare şi o eleganţă verbală rar întâlnită. Iar viziunea regizorală a Maestrului Beligan pune în lumină toate aceste elemente într-o manieră de înaltă clasă, în cadrul acestui regal teatral, cu o distribuţie fabuloasă, ce nu trebuie ratat.

Biletele pentru prima reprezentaţie din acest an a spectacolului EGOISTUL pe scena Palatului Naţional al Copiilor (Teatrul Tineretului) s-au pus deja în vânzare la Casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online pe www.startickets.ro şi www.bilete.ro

Stagiunea, de toamnă, de la Teatrul Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor) continuă apoi cu spectacolul Maytrei, programat pe 28 septembrie.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Ce să faci dimineața după ce te trezești. Obiceiul sănătos pe care nu toți românii îl au
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit! El îi ia locul: Mi-a spus foarte clar
Playtech.ro
Moneda clasică românească din anii ’90 pe care se cer peste 9.000 de lei. Micul ban era dat rest la orice magazin, acum e rar
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Salvați Bucureștiul de la Marele Cutremur. Raport înfiorător
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Mircea Bravo, la un pas de moarte: „Am oprit în stâlp”. Vedeta a vorbit despre momentul care i-a schimbat viața
Cancan.ro
Managerul Berăriei H rupe tăcerea după controlul ANPC al lui Piedone: „Nu au găsit GÂNDACI în bucătărie. A fost vorba despre…”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatura lui Călin Georgescu nu va fi validată. Va fi scos din cursă: Se vede, e limpede ca lumina zilei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Alegeri prezidențiale 2025: Termene, cerințe și desfășurare
MediaFlux
Cele patru măsuri convenite de liderii europeni la summitul de criză. Suntem la o răscruce a istoriei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!