El este noul împărat! Naruhito a urcat oficial pe Tronul Crizantemei

Împăratul japonez Naruhito a urcat oficial pe Tronul Crizantemei, miercuri, la o zi după abdicarea tatălui lui. În vârstă de 59 de ani, cel de-al 126-lea împărat japonez a promis să lucreze ca simbol al naţiunii şi al unităţii oamenilor lui, informează Reuters.
Iulian Tudor
01 mai 2019, 07:39
El este noul împărat! Naruhito a urcat oficial pe Tronul Crizantemei

Fostul împărat Akihito şi împărăteasa Michiko au abdicat, marţi, după trei decenii, într-o ceremonie simplă, în timpul căreia Akihito a mulţumit poporului japonez.

Naruhito, primul împărat născut după Al Doilea Război Mondial şi primul crescut doar de părinţii lui, şi-a exprimat mulţumirea pentru munca lor şi a spus că simte importanţa responsabilităţii pe care a preluat-o.
„Promit că mereu mă voi gândi la oameni şi, în timp ce mă apropii de ei, îmi voi îndeplini îndatoririle ca simbol al statului japonez şi al unităţii japonezilor în conformitate cu Constituţia”, a spus Naruhito. „Sper sincer la fericirea oamenilor şi progresul viitor al ţării şi la pacea mondială”, a adăugat împăratul. La ceremonie a participat şi fratele lui Naruhito, prinţul moştenitor Akishino, potrivit news.ro.

Împărăteasa Masako nu s-a aflat în încăpere, însă a fost pentru prima dată când o femeie a urmărit ceremonia – Satsuki Katayama, ca membru al cabinetului prim-ministrului Shinzo Abe. Masako, fost diplomat, a intrat în încăpere la a doua parte a ceremoniei împreună cu celelalte femei din familia imperială.

Citeşte şi Împăratul Japoniei renunţă la Tronul Crizantemei. Abdicarea monarhului are loc în cadrul unui ritual tradiţional. Cine va urca pe tron

Shinzo Abe a transmis: „Suntem hotărâţi să creăm, în mijlocul mediului internaţional în schimbare rapidă, un viitor strălucit pentru o Japonie mândră, care este paşnică şi plină de speranţă”.

Preşedintele american Donald Trump, care va fi primul diplomat ce va vizita cuplul imperial – el va ajunge în Japonia luna viitoare – a transmis felicitări. „Având în vedere că poporul japonez a intrat într-o nouă eră, vom reînnoi legăturile strânse de prietenie dintre ţările noastre”, a declarat el într-un comunicat, potrivit news.ro

Şi preşedintele chinez, Xi Jinping, a transmis urări, aşa cum a făcut şi cel sud-coreean, Moon Jae-in, care a spus că speră ca Naruhito să îşi amintească, aşa cum a făcut tatăl lui, „durerea războiului şi să continue să facă paşi fermi spre pace”.

Legăturile Japoniei cu vecinii au fost mult timp marcate de războaie şi, în timp ce relaţiile cu Beijingul s-au îmbunătăţit, cele cu Seulul sunt glaciale.

Casa imperială a Japoniei este cea mai veche monarhie continuă din lume. Deşi este o familie imperială populară, oponenţi ai sistemului imperial au demonstrat marţi şi, în urma confruntărilor cu simpatizanţii de dreapta, poliţia a intervenit, iar doi oameni au fost arestaţi.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Drumul de mare viteză care va lega trei municipii din România. Cât mai au șoferii de așteptat până să circule pe el
Capital.ro
Legenda de care România s-a despărțit. A fost cel mai mare nume al țării. A reușit să scrie istorie pe tot globul
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Sfaturile primite de o tânără din România care vrea să se mute în Spania. „Nu le ajunge salariul până la sfârșitul lunii”
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Codul secret care a schimbat cursul istoriei a fost spart. Era considerat imposibil de decriptat
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lege pentru cei care stau la curte. Distanță obligatorie față de gardul vecinului. Măsori sau mergi la tribunal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
3.000 de lei pentru fiecare familie. Actele trebuie depuse imediat la primărie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Premieră la nivel național: un oraș din România va avea o pădure-parc imensă