Autorităţile din România au deja confirmarea că Elan Schwartzenberg se află în Israel şi în acest dosar s-a constituit deja o comisie rogatorie prin care procurorii anticorupţie vor să îl audieze pe omul de afaceri chiar în această ţară.
Dacă acest lucru nu se va realiza, iar Elan Schwartzenberg nu se va prezenta la această comisie atunci este foarte posibil ca pe numele omului de afaceri să se emită un mandat internaţional de arestare, în baza căreia să fie adus la audieri chiar în ţara noastră. De altfel, procurorii vor să afle de la Elan Schwartzenberg detalii despre dispariţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar.
Elan Schwartzenberg este implicat şi în dosarul în care anchetatorii vor să afle cum a decurs tranzacţia de acţiuni dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Elan Schwartzenberg, acţiuni care aparţineau trustului Realitatea.
Citeşte şi Sorin Ovidiu Vîntu este, din nou, proprietarul Realitatea TV