Potrivit unei informări a ITM Gorj, „la Societatea Complexul Energetic Oltenia, la Unitatea Minieră de Carieră Rovinari, Sector Tismana, în jurul orei 9,40, în timpul efectuării unei intervenţii la un tablou electric de 6kv, aferent unui echipament de muncă CBS din circuitul tehnologic al excavatorului 1400-02, s-a produs arc electric”.
Arcul electric produs l-a ars pe electricianul prezent la faţa locului pe ambele braţe, pe faţă şi pe piept.
„Acesta este angajat al Complexului Energetic Oltenia din iulie 2022. Victima a fost adusă la Spitalul de Urgenţă Târgu Jiu, ulterior a fost transportată la un spital din Bucureşti. Evenimentul a fost comunicat instituţiei noastre, iar potrivit prevederilor legale evenimentul va fi cercetat de către o comisie nominalizată de către angajator şi avizată de către ITM Gorj”, au transmis inspectorii de muncă.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au precizat că bărbatul a fost adus la UPU, a primit îngrijiri medicale, dar medicii au decis să îl transfere la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.