Elena Băsescu, atac la Iohannis: Este apatic şi se odihneşte chiar şi când ar trebui să ia decizii

Fostul europarlamentar Elena Băsescu a vorbit într-un interviu despre viața de familie, implicarea lui Traian Băsescu în creșterea celor doi copii, dar și despre politică. În acest sens, Eba l-a criticat în termeni duri pe preşedintele Klaus Iohannis pe care l-a caracterizat ca fiind "apatic".
Iulian Tudor
08 aug. 2015, 05:56
Elena Băsescu, atac la Iohannis: Este apatic şi se odihneşte chiar şi când ar trebui să ia decizii

Elena Băsescu a declarat că şeful statului este apatic și se odihnește chiar și când ar trebui să ia decizii, scrie Evz.

Fostul eurodeputat a mai precizat că și-ar dori să aibă trei copii. Sofia Anais va împlini în curând 2 ani, iar Traian junior are 6 luni.

Citeşte şi: Elena Băsescu se laudă cu băieţelul ei pe Twitter. Cum arată Traian jr. la 3 luni

Fiica fostului preşedinte a fost fotografiată ultima dată în primele zile ale lunii august în timp ce se plimba pe litoral cu cei doi copii ai săi.

Fata cea mică a lui Traian Băsescu a fost mamă cu normă întreagă şi în vacanţă. Fetiţa ei, Sofia, a crescut si merge singurică în timp ce frăţiorul ei încă are nevoie să fie cărat pe braţe de mama lui.

 


DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De luni, 9 iunie, începe o nouă viață pentru 3 zodii. S-a spart ghinionul pentru ele, urmează săptămâni de belșug
Capital.ro
ITP 2025. Regulă pentru românii care fac inspecția tehnică periodică
Playtech.ro
Ce este ligrul, animalul foarte rar care s-a născut în România, la o grădină zoologică. Poate ajunge să cântărească 400 de kilograme
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Și-a mutat Putin bombardierele nucleare în apropiere de Alaska? Analiza experților
wowbiz.ro
„Distrus, sunt un tată neputincios, scoală-te...” Ionel Ganea, zdrobit de durere . Și-a pierdut fiul de doi ani la o lună după accidentul pe care l-a provocat
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Locul unic în lume, unde diavolul a fost păcălit de un cioban, se află în România
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Dezvăluiri cutremurătoare în cazul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon! Apar noi stenograme în dosar: „Nu mai scăpăm de ea. Facem curățenie...”
Cancan.ro
Poliția Română, în alertă înainte de înmormântarea lui Laurențiu Duduianu. S-a anunțat GRAD de RISC!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A plecat la Petrică Mâțu Stoian. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
MediaFlux
Două milioane de pensionari, vizați de scăderea pensiilor. Câți bani pot pierde seniorii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un supliment banal elimină din corp chimicalele care nu pleacă niciodată