Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor susţin introducerea legitimaţilor pentru romii din Europa

Europarlamentarii Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor au declarat duminică, la Sibiu, că susţin propunerea autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, de introducere a unor legitimaţii speciale pentru toţi romii din Europa, în aşa fel încât aceştia să facă dovada ţării de unde provin.
Filip Stan
07 apr. 2013, 13:12
Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor susţin introducerea legitimaţilor pentru romii din Europa

‘Consider că dacă domnul Cioabă are susţinere în a introduce aceste legitimaţii, această propunere este binevenită. Vor decide tot cetăţenii de etnie romă. O voi promova cu siguranţă, după ce se pune în discuţie şi voi considera că are susţinere din partea cetăţenilor simpli de etnie romă’, a spus Elena Băsescu, potrivit Agerpres.

Vadim Tudor s-a declarat susţinătorul introducerii legitimaţiilor speciale pentru romi.

‘Da (susţin propunerea lui Florin Cioabă n.r.). Păi, daţi-mi voi o altă soluţie ca să nu mai cadă anatema pe toată lumea. (…) Într-o vreme în care suntem microcipaţi şi la ora actuală se ştie din satelit unde suntem şi ce vorbim, nu cred că este împotriva legii şi a bunului simţ ca să-i identificăm, ca să nu mai pretindă că sunt toţi din România. Ce atâta gălăgie! (…) Haideţi măcar să vedem experimental, să vedem ce beneficii aduce în timp pentru un mai bun control al fenomenului infracţional’, a anunţat Vadim Tudor.

Florin Cioabă crede că legitimaţiile speciale îi vor ajuta şi pe poliţişti să identifice mult mai uşor un rom infractor care de multe ori posedă un paşaport fals.

Cioabă a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că cei 13 milioane de romi din Europa vor primi legitimaţii speciale de la Organizaţia Internaţională a acestora (International Romani Union), prin care să fie monitorizaţi, dacă au paşapoarte false, cu scopul de a crea o bază de date exactă privind romii din afara graniţelor.

‘Ne disociem de cei care încalcă legile, de cei care fac etnia de râs şi ţările de unde vin. De aceea, vom elibera legitimaţii speciale, ca să-i putem monitoriza acolo unde sunt, pentru a putea să ne îndepărtăm de cei care fac fapte antisociale. Foarte mulţi din Europa, când comit diferite infracţiuni, zic că sunt din România. Doar romii din România şi România este blamată, deşi în Europa trăiesc 13 milioane de romi’, a spus miercuri, Florin Cioabă, vicepreşedinte al Organizaţiei Internaţionale a Romilor.

Potrivit acestuia, legitimaţiile speciale de rom vor avea un cod ce poate fi scanat pe calculator. Practic, romii vor să-i ajute pe poliţişti ca să-i prindă mai uşor pe romii cu legitimaţii false.

‘Aceste legitimaţii speciale pe care noi le vom emite, vor fi monitorizate. Fiecare va avea un cod introdus în calculator. În momentul în care un rom a comis o infracţiune în Franţa şi este prins de poliţie, dacă arată un paşaport fals că este din România, vom putea verifica cu legitimaţia. Vom avea o bază de date cu toţi romii plecaţi în afara graniţelor. Şi pe mine mă doare, când din cauza unora certaţi cu legea, are de suferit imaginea României în străinătate’, a mai spus regele Cioabă.

Această decizie, dar şi înfiinţarea de consulate speciale ale romilor în principalele capitale europene, unde romii să primească sfaturi şi bani de la cei mai bogaţi romi din lume, urmează să fie discutată duminică şi luni la Tribunalul Romilor din Sibiu, în cadrul primului Congres al Organizaţiei Internaţionale a Romilor găzduit de România.

‘Vom deschide în fiecare capitală europeană un fel de consulat, un fel de birou de îndrumare, în care romii care merg în ţările respective să aibă un sprijin pentru a nu mai cădea pradă unor reţele de traficanţi. Ceea ce este nou la acest congres, vom avea o puternică comisie din care vor face parte cei mai bogaţi romi din întreaga lume, romi care au reuşit în afaceri, din America, România. Vom încerca să le creăm locuinţe, vom încerca să le găsim locuri de muncă romilor’, a explicat regele romilor.

Florin Cioabă a mai spus că, cu ajutorul celor mai bogaţi romi din lume, se vor face ateliere unde să se producă şi să se vândă produse specifice ale romilor, iar profitul din aceste afaceri va fi vărsat în visteria Organizaţiei Internaţionale a Romilor, care va finanţa acele aşa-zise consulate, unde romii cei mai săraci să fie ajutaţi.

Al VIII-lea Congres Internaţional al Romilor reuneşte la Sibiu aproape o sută de lideri ai romilor din Europa, Asia, Australia şi America. La Sibiu se va decide şi formarea unui Parlament internaţional al romilor. AGERPRES/(A-Isabela Paulescu)

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri