Elena Băsescu vrea să nască la un spital de stat din Capitală VIDEO

Elena Băsescu vrea să nască natural, la un spital de stat din Capitală. Fiica cea mică a președintelui mai are aproape două luni până când își va ține în brațe copilul. Până atunci, EBA se odihnește la mare și respectă cu sfințenie sfaturile mamei sale.
Alina Costache
25 iul. 2013, 14:14
Elena Băsescu vrea să nască la un spital de stat din Capitală VIDEO

Elena Băsescu s-a hotărât. Va naște într-un spital de stat, în București, potrivit România TV. Fiica cea mică a președintelui vrea să-și aducă fetiţa pe lume în mod natural, dacă și medicul care îi urmărește sarcina va fi de acord. EBA va afla dacă naște prin cezariană sau natural abia în septembrie, cu câteva zile înainte de marele moment. Deocamdată, mezina președintelui se bucură de statutul de femeie însărcinată.

„Sarcina e o binecuvântare….mă simt extraordinar de bine„, a declarat Elena Băsescu.

O gravidă activă în ciuda oboselii care a început să apară, Elena Băsescu a mers la toate ședințele Parlamentului European și și-a însoțit colegii europarlamentari din PDL la evenimente organizate atât în țară, cât și în străinătate.

„Stările de oboseală au început să intervină. Am urcat foarte greu scările şi am rămas fără răsuflare (…) M-am documentat foarte mult. Cele mai bune sfaturi sunt de la mama mea„, a mai spus Elena Băsescu.

EBA este hotărâtă să-i pună fiicei ei un nume de sfânt, cel mai probabil Maria, aşa cum o cheamă şi pe mama sa.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
I se spune ”râul fierbinte”. Locul spectaculos de pe glob unde temperatura apei ajunge la peste 80 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Mare atenție la banane. Detaliul care face diferența
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Rezoluția privind legitimitatea președintelui Zelenski respinsă în parlamentul ucrainean
MediaFlux
România FĂRĂ GAZE. Depozitele s-au golit BRUSC, DNA a intrat pe fir
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe