Elena de la Mandinga, plină de GĂURI din cauza coşurilor. Vei avea un şoc când vei vedea aceste fotografii

Elena de la Mandinga a scăpat de coşurile oribile care i-au invadat faţa în urmă cu câteva luni, din cauza unei infecţii în organism. Din păcate, acum artista trebuie să mai aibă răbdare să-i treacă semnele de pe faţă.
Romania TV
07 nov. 2013, 16:18
Elena de la Mandinga, plină de GĂURI din cauza coşurilor. Vei avea un şoc când vei vedea aceste fotografii

Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, s-a umplut de coşuri pe faţă şi a crezut că se pot trata cu câteva creme de la farmacie, însă nu a reuşit decât să-şi agraveze starea. Cântăreaţa a făcut multe analize, a consultat medici atât din România, cât şi din străinătate şi a încercat câteva tratamente până când a reuşit să scape, cât de cât, de coşuri.

Bubele i-au dispărut de pe faţă, însă i-au rămas găuri adânci care nu pot fi acoperite. Potrivit wowbiz.ro, cântăreaţa urmează în continuare tratamentul prescris de doctori însă acesta nu atenuează gaurile din obraji, ci doar estompează apariţia coşurilor.

VEZI ŞI: S-a DEZBRĂCAT peste măsură, ca să scape de căldură. Elena de la Mandinga în IPOSTAZE PROVOCATOARE

Citeşte şi: Elena şi-a surprins fanii pe Facebook, postând pe pagina sa o fotografie de colecţie, de când avea doar patru ani

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Europa se pregătește pentru sfârșitul NATO! Ce se întâmplă dacă Trump retrage SUA din alianță?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti