Elena Lasconi, dispută în consiliul local Câmpulung Muscel: ”Nu ne permitem să dăm burse în condițiile în care noi nu putem să plătim facturile de curent și gaz ale școlilor”

La şedinţa ordinară a Consiliului Local din 29 noiembrie 2023 a fost reluat subiectul, amânat de la ședința din 17 noiembrie 2023, privind finanţarea de către Primăria Câmpulung a aproximativ 1.400 de burse şcolare cu 2 milioane de lei.
Mircea Filipescu
07 dec. 2023, 15:16
Elena Lasconi, dispută în consiliul local Câmpulung Muscel: ”Nu ne permitem să dăm burse în condițiile în care noi nu putem să plătim facturile de curent și gaz ale școlilor”

Patru consilieri PNL, iniţiatori ai unui proiect de hotărâre au propus suplimentarea cu 200 de lei a bursei de excelenţă olimpică I, cu 150 de lei a bursei de excelenţă olimpică II, cu 100 de lei a bursei de merit, cu 50 de lei a bursei sociale, cu 50 de lei a bursei tehnologice, cu 200 de lei a bursei pentru mame minore, dar consilierii USR, în frunte cu primarul Elena Lasconi, susțin că nu există fonduri pentru aceste creșteri.

„Înainte să ajungeţi dumneavoastră la şedinţă, am discutat cu aparatul de specialitate şi nu am identificat sursa alocării acestor fonduri. Modul în care este legea, în acest moment, nu ne permite să facem criterii de selecţie, să scurtăm cumva numărul bursierilor care au fost prezentaţi în şedinţa extraordinară. Cheltuiala care reieşea, în jur de 2 milioane de lei, până la finalul anului viitor, era de nesuportat din partea bugetului local. Nu putem să susţinem. Bursele propuse de minister, oricum, sunt mai mari decât cuantumurile de anul trecut. Bursa de merit este 450 de lei, faţă de 350 lei, anul trecut, pentru un elev cu media 10. Din acest punct de vedere, poate, nu este nevoie să suplimentăm atât de mult aceste burse, pentru că ele sunt deja destul de generoase.”, a precizat viceprimarul Constantin Țurțulea, scrie Evenimentulmuscelean.ro.

În completarea colegului, primăriţa Elena Lasconi a punctat motivele care împiedică majorarea fondurilor pentru burse.

„Scopul întâlnirii a fost să vedem dacă suntem în stare să suportăm, pentru că legea spune foarte clar: dacă există surse de finanţare, dacă bugetul îşi permite. Nu ne permitem. 2 milioane înseamnă 20% din taxele şi impozitele câmpulungenilor. Noi nu băgăm în faliment Primăria pentru nişte acţiuni populiste. Mi-ar făcea plăcere să dăm aceste burse, dar nu putem. Astăzi, de exemplu, am avut o întâlnire cu cei de la Financiar Urban, care ne vor pune poprire pe conturi sau nu ne vor mai executa serviciul de salubritate dacă nu plătim 1,5 milioane de lei până la sfârşitul anului. Avem foarte multe priorităţi, foarte multe proiecte.

Citește și: Guvernul Ciolacu taie finanțarea de 15% din Bugetul General Consolidat pentru Educație în 2024, prevăzută de legea educației

Eu ştiu că acestea sună bine, dar nu ni le permitem. Am încercat să găsim o soluţie, ne-am gândit să dăm măcar la o parte dintre bursieri. Numărul bursierilor a crescut cu 1.300, pentru că s-a schimbat legea. Minimum 30% din fiecare clasă va beneficia de burse. Vorbim şi de clase unde media este 7, de exemplu. Mi se pare, oricum, nedrept felul în care a fost făcută această lege. Eu sunt convinsă că se va interveni pe lege. S-a schimbat legislaţia şi a crescut numărul bursierilor cu 1.300. Asta înseamnă 2 milioane de lei. Aveţi idee ce înseamnă 2 milioane de lei pentru bugetul Primăriei Câmpulung?

Acum discutăm despre burse în condiţiile în care majoritatea şcolilor ne-au făcut solicitări din cauză că le-au crescut foarte mult cheltuielile de întreţinere. Noi susţinem educaţia şi, în mandatul meu şi al dumneavoastră, s-a investit cât nu s-a investit în ultimii 50 de ani în educaţia din Câmpulung. Mă refer la proiectele pe fonduri europene, care urmează să fie implementate, pentru dotări şi eficientizare energetică pe PNRR. Ne dorim foarte mult să avem şcoli sigure, să fie super-dotate, dar nu ne permitem să dăm burse, în condiţiile în care noi nu putem să plătim şi să susţinem facturile de curent, gaz ş.a.m.d. Cred că este important să susţinem aceste şcoli şi să plătim facturile. Din punct de vedere al bugetului, nu există această posibilitate şi asta v-o spun în calitate de ordonator principal de credite.”, a punctat Elena Lasconi.

Citește și: Burse olimpici 2023. Primarul Negoiţă a premiat cu 180.000 de lei elevii cu coroniţă din Sectorul 3

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”