Elena Mateescu, şefa ANM, vine cu previziuni alarmante: risc să fie depăşit „iadul” din iulie. Record de coduri roşii

Recordul celei mai fierbinți zile la nivel mondial a fost doborât de două ori într-o săptămână, potrivit Serviciului European privind Schimbările Climatice, iar situaţia s-ar putea repeta. El Niño, un fenomen climatic natural, a adăugat un plus de căldură în primele șase luni ale acestui an, însă efectele sale s-au diminuat acum.
Filip Stan
28 iul. 2024, 22:39
Elena Mateescu, şefa ANM, vine cu previziuni alarmante: risc să fie depăşit

Temperaturile medii ar putea fi mai ridicate decât în mod obişnuit şi în ultima lună de vară, dar încă nu putem spune cu siguranţă că luna august va fi mai caldă decât iulie, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

„Estimările actuale privind ultima lună de vară indică o probabilitate destul de ridicată ca în fiecare săptămână temperaturile medii să înregistreze valori mai ridicate decât în mod obişnuit şi cea mai caldă săptămână pare a fi 5 – 12 august. De asemenea, săptămânile 12 – 19 august şi 19 – 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius. Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, în medie, vor fi cantităţi deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni. Cu siguranţă însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie. Putem face aprecieri doar din perspectiva a ceea ce înseamnă tendinţa regimului de temperaturi şi a cantităţilor săptămânale pe întreaga lună de precipitaţii”, a precizat Elena Mateescu.

Luna iulie a fost cea mai caldă din istoria măsurătorilor
Aceasta a subliniat că luna iunie din acest an a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 3,7 grade Celsius, iar luna iulie are toate şansele să devină, de asemenea, cea mai călduroasă lună iulie din istorie.

Prognoza meteo 29 iulie 2024. Valul de căldură se intensifică la sfârşitul lui iulie şi începutul lui august. În ce regiuni temperaturile vor deveni de nesuportat

„În iunie am avut o abatere pozitivă de 3,7 grade Celsius faţă de normalul termic al unei luni iunie în ţara noastră şi o lună deficitară din punctul de vedere al cantităţii medii lunare de precipitaţii, doar 66,6 litri/mp˛ faţă de o normă de 84,5 litri/mp. Luna iulie înregistrează la acest moment o abatere termică de 4 grade Celsius şi are o şansă foarte mare să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că cea mai caldă lună iulie a fost în 2012 cu 3,5 grade Celsius. La acest moment, 4 grade menţine luna iulie în topul lunilor celor mai calde şi, având în vedere şi ceea ce urmează până la sfârşitul lunii iulie, adică din nou temperaturi caniculare peste normalul datei din calendar, putem aprecia că există o şansă foarte mare, o probabilitate foarte mare ca şi luna iulie din acest an să devină cea mai caldă. Deci, iată două luni de vară în top cele mai călduroase luni de vară de când se fac măsurători meteorologice din ţară noastre, din 1961”, a explicat Mateescu.

Cea mai fierbinte zi pe glob: record doborât de două ori într-o săptămână

Recordul celei mai fierbinți zile la nivel mondial a fost doborât de două ori într-o săptămână, potrivit Serviciului European privind Schimbările Climatice.

Luni, 22 iulie, temperatura medie globală a aerului a atins 17,15°C, depășind recordul anterior, care fusese înregistrat cu doar o zi înainte. De asemenea, acesta bate recordul stabilit în iulie 2023.

Luni, 22 iulie, a fost cea mai caldă zi din istoria recentă la nivel mondial, potrivit Serviciului Copernicus al UE.Chiar dacă sunt și regiuni care au avut parte de o vreme rece în ultimele săptămâni, cea mai mare parte a suprafeței Pământului se confruntă cu temperaturi peste medie. Unele părți ale lumii se confruntă chiar cu valuri de căldură puternice.

China a emis mai multe avertizări de caniculă în această săptămână, Rusia se luptă cu incendii de vegetație din Siberia, în timp ce țări precum Spania și Grecia au avut parte, de asemenea, de zile în șir cu temperaturi ridicate.

Elena Mateescu anunţă record de coduri roșii: s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting de Cod roşu pentru instabilitate

Potrivit sursei citate, de la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting de Cod roşu pentru instabilitate, 43 dintre acestea fiind emise numai în luna iunie.

„În luna iulie 2024 au fost emise şase avertizări generale de Cod roşu de caniculă şi nouă de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. În perioada 13-18 iulie au fost şase zile consecutive de Cod roşu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat. Este primul Cod roşu cel mai lung şi extins în aproape toată ţara emis de ANM. De la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. Numai în luna iunie am avut 43 de Coduri roşu pe fenomene de instabilitate atmosferică”, a transmis directorul general al ANM.

Conform caracterizării climatice a lunii august, publicate de ANM, ultima lună de vară este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă din aceste anotimp, recordul de temperatură înregistrat în România fiind de 44,5 grade Celsius, iar în Capitală de 41,5 grade Celsius.

Încălzirea globală aduce ani de foc peste România. Ce temperatură va „topi” Bucureștiul în fiecare vară, în viitor
28-07-2024 | 20:53

Estimările experților privind încălzirea globală sunt alarmante. Peste 60 de ani în București va fi la fel de cald cum este acum în Macedonia de Nord, iar în Brașov cum este în Lombardia.

Cel puțin așa arată o hartă interactivă realizată de un cercetator american de la Universitatea Maryland. Și estimările meteorologilor români sunt la fel de îngrijorătoare.

Traversăm cel mai lung val de căldură din istoria României. Această hartă arată cu negru zonele de pe glob unde temperaturile maxime înregistrate în mijlocul lunii iulie au depășit cu 10-14 grade media din perioada 1991-2020. Țara noastră se afla în mijlocul valului de caldură extremă.

Și încălzirea va continua și în anii următori, spun cercetătorii. Ca să ne ajute să înțelegem cum vor trăi copiii noștri, peste 60 de ani, un profesor de la Universitatea Maryland a creat o aplicație care asociază fiecărui oraș altul – care se confruntă acum cu clima estimată în 2080 pentru primul oraș.

Astfel la București va fi cum e acum in Negotino, Macedonia de Nord – cu peste 7,7 grade mai cald vara si cu 5,8 grade mai cald iarna. Brașovul va avea clima din Lombardia de astăzi, iar la Constanța vremea va fi cum e cea din Grecia, acum. Cei care trăiesc acolo spun că verile sunt un calvar.

Citește și

Cum au evoluat temperaturile din România în ultimii 40 de ani. Perioadele în care au fost cele mai răcoroase veri

Cătălin Oltean, român stabilit în Italia: „Stăm mai mult în casă, străzile sunt oarecum pustii în mijlocul amiezii, iar multe restaurante, localuri care aveau un program continuu, tind să închidă în orele amiezii”.

În Negotino, Macedonia, ziua, temperatura medie este de 34 de grade, iar noaptea de 19.

Meteorologii români au estimat și ei schimbările climatice.

Roxana Bojariu – climatolog Administrația Națională de Meteorologie: „Creșterile în cazul verii sunt mai mari în zonele sudice. În cazul iernii, cele mai mari creșteri de temperatură vor fi în zona nord-estică a țării și în zonele de munte”.

Încălzirea va avea efecte directe asupra economiei, dar și a sănătății populației. În scenariul pesimist, spun meteorologii, la sfârșitul secolului se va înregistra o creștere a mortalității legate de stresul termic.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Județul din România, influențat de diverse culturi și civilizații, cu multe obiective turistice și peisaje naturale frumoase. Are un palat în stil secesionist și o cetate superbă
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Dovada că NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Ce se construieşte în estul Europei pentru lupta finală
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Zodii cu succes în carieră. E timpul să-și renegocieze contractele
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
George Simion, acces controversat la convenția conservatorilor americani
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!