Elena Merișoreanu, pe patul de spital. Greșeala pe care a făcut-o cunoscuta artistă

Elena Merișoreanu, în vârstă de 78 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Recent, aceasta a luat o decizie nepotrivită, ajungând pe patul de spital.
Alina Costache
25 mart. 2025, 20:56
Elena Merișoreanu, pe patul de spital. Greșeala pe care a făcut-o cunoscuta artistă

Elena Merișoreanu, în vârstă de 78 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Recent, aceasta a luat o decizie nepotrivită, ajungând pe patul de spital.

Cu puțin timp în urmă, cunoscuta interpretă de muzică populară nu a mai avut răbdare să i se vindece genunchiul afectat în urma unei căzături și a luat o decizie total neinspirată, alegând să-și taie singură gipsul.

Aflată sub supraveghere medicală, artista a vorbit despre problemele de sănătate pe care recunoaște că și le-a atras singură.

Citește și: Cum a fost luată pe sus Elena Merișoreanu de ANAF, chiar în toiul unei nunți: „Socrul, om deștept, și-a dat seama și a venit la noi: ‘Doamnei îi dau un porc, vino și dumneata să îți dau’”

Elena Merișoreanu: „Mi-am distrus rotula!”

„Sunt în spital, pe perfuzii, merge spre bine, dar încă nu-mi vor da drumul, că nu mi-a trecut infecția de la picior. Cum am ajuns așa? Mi-am tăiat singură gipsul, ca proasta, ca să mă duc la o filmare, la o emisiune tv, și s-a infectat piciorul. Gipsul se taie ușor, dacă ai foarfecă bună, l-am udat și l-am tăiat. De-abia mi-l puseseră medicii, de vreo patru zile. Alunecasem prin curte, ghinionul meu, și mi-am distrus rotula!”, a mărturisit cântăreața pentru Click.

În același timp, artista susține că perioada de spitalizare și refacere nu îi afectează programul, căci în post nu sunt evenimente.

„Nu sunt chefuri acum, de-abia după Paște, până atunci îmi revin. Aveam niște invitații pe la emisiunile tv, pentru programul de Sărbătorile Pascale, alături de alți artiști, dar acum ce să fac? Trebuie să stau cuminte, ca să mi se vindece genunchiul”, a declarat ea.

Solista de muzică populară a trecut, în urmă cu câțiva ani, prin două operații. Asta, pentru a scăpa de durerile insuportabile de la ambii genunchi. Intervențiile chirurgicale au avut loc la acea vreme la Spitalul Foișor, recuperarea fiind rapidă.

„Îmi operasem primul picior și am văzut că-mi este foarte bine. Nu mai făceam față doar cu injecțiile în genunchi, așa că am decis să-l operez și pe cel de-al doilea, ca să scap de dureri pentru totdeauna. M-am recuperat bine, inițial am mers cu ajutorul cârjelor”, spunea aceasta în trecut.

Câți bani ia solista pentru un concert

Se știe deja că Elena Merișoreanu este una dintre cele mai cunoscute soliste de muzică populară din România, iar mulți cred că artista are un onorariu foarte mare, însă lucrurile nu stau chiar așa. Cântăreața a mărturisit că pentru o nuntă, ia în jur de 1.000 de euro.

„Eu am și un impresar, el stabilește evenimentele. Eu iau în jur de 1.000 de euro, la o nuntă, iar în străinătate uneori artiștii români iau mai mult, chiar și 1.500 de euro”, a mai declarat ea.

Citește și: Trucuri de peste 50 de ani pentru sarmale perfecte. Elena Merișoreanu: „Am mici secrete, pentru un gust delicios”

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie copt cozonacul ca să nu se ardă deasupra. La câte grade trebuie setat cuptorul electric sau pe gaz
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Fără pic de RUȘINE! Vedeta care a îndrăznit să iasă în public cu nurii la vedere! Imaginile sunt... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Acord pentru o viitoare pandemie! OMS a pregătit deja totul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți