Elena Udrea, nouă amânare la ÎCCJ în dosarul „Gala Bute”. Motivul pentru care fostul ministru nu a vrut să participe la judecarea procesului

Elena Udrea se află în arest în Bulgaria, unde aşteaptă finalizarea procesului de punere în executare a mandatului european de arestare. Fostul ministru a formulat un recurs în casaţie, iar dacă acesta va fi admis, judecătorii Curţii Supreme ar putea decide fie achitarea, fie rejudecarea dosarului.
Filip Stan
16 mai 2022, 14:10
Elena Udrea, nouă amânare la ÎCCJ în dosarul

Elena Udrea ar fi transmis din Bulgaria că nu doreşte să participe la judecarea acestui proces, motiv pentru care judecătorii ÎCCJ au luat în discuţie doar cererea de suspendare temporară a efectelor deciziei definitive din dosar în cazul lui Obreja, în dosarul „Gala Bute.

La termenul de luni al procesului, completul a stabilit că nu există procedură de citare completă cu fostul demnitar arestat provizoriu în Bulgaria, deşi trei avocați au explicat completului de judecată că prin intermediul lor, dar și al unei presupuse adrese clienta lor și-ar fi exprimat clar intenția de a nu participa la proces.

În schimb, instanța a stabilit că Elena Udrea trebuie să fie prezentă, fie fizic, fie măcar prin video-conferință la toate procedurile din acest dosar, pentru asigurarea temeinică a drepturilor inculpatei, conform Ştiripesurse.

Pentru Elena Udrea și cererea sa de suspendare temporară a executării pedepsei definitive, instanţa a stabilit un nou termen de judecată, în 23 mai.

Elena Udrea ar fi putut să-şi joace luni una dintre ultimele şanse de a scăpa de condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Avocatul Veronel Rădulescu care o reprezintă în instanţă apreciază că „sunt şanse 50%-50%” cu privire la admiterea recursului în casaţie împotriva condamnării, potrivit Libertatea. Aflată în arest în Bulgaria, Udrea aşteaptă încheierea procesului de punere în executare a mandatului european de arestare.

Veronel Rădulescu susţine că judecătorii de la Sofia au aşteptat amânarea procedurii pentru data de 18 mai pentru a vedea ce se întâmplă cu recursul în casaţie în România. „Au şi ei reţinerile lor, şi le e greu să valideze toate inadvertenţele care există în deciziile judecătorilor români”, a menţionat avocatul Elenei Udrea.

Procesul de la ÎCCJ s-ar putea tranşa azi, chiar şi în lipsa Elenei Udrea care se află în arest în Bulgaria.

„Teoretic, orice este posibil. Nu este obligatorie prezenţa ei în sala de judecată. De altfel, din 2019, de când se judecă recursul în casaţie, Elena Udrea nu a venit niciodată la proces”, a menţionat Veronel Rădulescu, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Cum ar putea Elena Udrea să scape de închisoare. Artificiul la care au apelat avocaţii din Bulgaria

Pentru termenul de azi, judecătorii de la ÎCCJ au dispus citarea Elenei Udrea prin autorităţile bulgare şi „se încearcă contactarea ei, prin mijloace electronice”.

Mai mult, avocatul fostului ministru susţine că Elena Udrea „a fost arestată în mod nelegal în Bulgaria”. El consideră că decizia pronunţată de ÎCCJ la 7 aprilie, cea care a trimis-o la închisoare pe clienta lui, poate fi atacată în continuare, pentru că „potrivit art.432, alin (4) din Codul de Procedură Penală, sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului”.

Elena Udrea a declarat în faţa judecătorilor bulgari că nu vrea să revină în România pentru că îi este teamă pentru viaţa ei. Fostul ministru a spus că este o victimă a sistemului politic şi că data trecută când a fost închisă a primit ameninţări cu moartea.

Elena Udrea a fost reţinută în data de 7 aprilie de poliţia de frontieră bulgară, atunci când încerca să treacă cu automobilul în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata. Ea fusese dată în urmărire internaţională după ce ÎCCJ a condamnat-o, în aceeaşi zi, la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Dacă magistraţii bulgari vor decide definitiv că Elena Udrea poate fi extrădată, de aducerea ei în ţară se va ocupa Ministerul de Interne de la Bucureşti. Potrivit ministrului de Interne, procedurile sunt foarte clare, iar durata va fi comunicată de Poliţie, în colaborare cu partea bulgară.

Citeşte şi: Gigi Becali le găseşte scuze fugarilor Oprescu şi Udrea şi acuză sistemul penitenciar din România: „La noi în ţară nu e de făcut puşcărie! Criminalilor! Respectaţi legea executării pedepsei”

Elena Udrea a fost arestată în Bulgaria în baza unei decizii care nu este definitivă.

Pe 7 aprilie 2022, judecătorii Înaltei Curți respinseseră o altă cale de atac a Elenei Udrea, contestațiile în anulare, astfel încât fostul ministru urma să fie încarcerată ca să-și execute pedeapsa de 6 ani. A fugit din țară.

Citeşte şi: Elena Udrea face bani şi în închisoare în aşteptarea deciziei privind extrădarea în România

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
O legendă a televiziunii, dată afară. Momentul de coșmar al carierei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri