Dosarul Gala Bute. Sentinţa a fost amânată până pe 28 martie

Instanţa supremă a amânat până pe 28 martie decizia în dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea este judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. 
Filip Stan
12 mart. 2017, 17:23
Dosarul Gala Bute. Sentinţa a fost amânată până pe 28 martie

Decizia pe care instanţa supremă ar putea să o pronunţe pe 28 martie nu va fi definitivă şi va putea fi contestată de inculpaţi şi procurori.

La ultimul termen, din 1 martie, procurorul de ședință a cerut pedepse cu executare spre maximum și în limitele prevăzute de lege pentru Elena Udrea, Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu și Ștefan Lungu. În schimb, pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu și Marius Botoroagă, procurorii au cerut pedepse cu executare, dar reduse cu o treime, după ce aceștia și-au recunoscut vinovăția.

Elena Udrea a spus, la ieşirea din sala de judecată, că are un „sentiment pozitiv”.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a declarat, miercuri, în ultimul cuvânt din procesul „Gala Bute”, în care este judecată de instanţa supremă pentru luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face din nou în aşa fel încât Lucian Bute să boxeze în România. La rândul lor, ceilalţi inculpaţi, cu excepţia Anei Maria Topoliceanu, au susţinut că sunt nevinovaţi.

Întrebată despre pedeapsa cerută de procurori pentru ea, Elena Udrea a spus: „Nu ştiu cât au cerut, asta e treaba procurorilor, să ceară. Trebuie să mai aibă şi grijă ce probe aduc când acuză pe cineva. Mi-au trebuit şi mie doi ani să văd că la ultima faptă nici măcar nu mai eram ministru când s-a întâmplat. Mi-a spus domnul avocat exact care este acuzaţia şi am constatat că la vremea aceea nu mai eram ministru. Era vorba de două săptămâni. Nu poţi să fii atât de disperat să acuzi un om încât să nu te uiţi la un lucru esenţial – dacă mai eram în măsură să săvârşesc presupusa faptă de încercare de a păcăli Uniunea Eeuropeană cu fonduri europene. Sentimentul meu este unul pozitiv. Eu nu am schimbat nimic timp de doi ani de zile de când a început această nebunie, nu am o singură ezitare în declaraţii. Cei care au minţit şi-au schimbat de o sută de ori declaraţiile. Acuzaţiile care mi se aduc, mă refer la luare de mită, au fost demontate de alte acuzaţii. M-am bucurat că este un complet format din femei, pentru că cel puţin în ultimii doi ani am constatat că femeile sunt mai curajoase, cu excepţii”, a declarat Elena Udrea.

„Pot să înţeleg slăbiciunile unor oameni. Unul toarnă că are copii, altul toarnă că îi e frică de închisoare (…), dar noi ăştia care nu avem copii şi avem şi onoare ce să facem, să ne asumăm toate acuzaţiile mincinoase şi să suportăm consecinţele faptelor celorlalţi?”, a completat fostul ministru.

Întrebată cine ar fi avut interes să o scoată din “joc”, Elena Udrea a spus că procurorul şef al DNA şi generalul Florian Coldea.

„Uitaţi-vă cine. Cei care folosesc instrumentul acesta al acuzării pentru îşi elimina adversari politic. Simplu, doamna Kovesi şi domnul Coldea. A pornit acest dosar la două zile după ce am făcut denunţul. Nu este adevărat că a început înainte. Eu am făcut denunţul vineri iar cererile de arestare preventivă au început să curgă împotriva mea marţi. La cinci zile după. Probabil că interesul de a scoate anumiţi oameni politici din joc este acela de a înlătura oameni care ştiau lucruri despre ei. Pe de altă parte, de a îi înlătura pe toţi cei care nu ar fi ascultat de ordinele lor. Şi de a îi înlocui cu oameni politici slabi, marionete”, a adăugat Udrea.

Procurorul DNA a cerut miercuri, la ultimul termen din dosarul „Gala Bute”, condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Magistratul a solicitat ca şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton să primească o pedeapsă cu executare.

La termenul de miercuri – ultimul în acest dosar – inculpaţii au avut ultimul cuvânt, făcând ultimele declaraţii privind acuzaţiile care le sunt aduse de procurorii DNA.

Elena Udrea declara, la intrarea în sediul instanţei supreme, că se aşteaptă să fie achitată, pentru că nu crede că poate fi condamnată pe denunţuri mincinoase, neprobate timp de doi ani cu nimic în instanţă.

Decizia pe care instanţa supremă ar putea să o pronunţe în 13 martie nu va fi definitivă şi va putea fi contestată de inculpaţi şi procurori.

Dosarul „Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.  

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

„Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au arătat că, cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului aparţine Elenei Udrea, care a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice. 

Traian Băsescu despre relaţia dintre Elena Udrea şi Laura Codruţa Kovesi: Nu s-au înghiţit niciodată

”După ce a făcut acest denunţ, doamna Udrea a făcut şi un interviu în aceeaşi zi în care a făcut denunţul, care a apărut sâmbătă, iar marţi avea patru cereri de arestare. În ritm aşa, la fiecare jumătate de oră venea către Parlament câte o cerere de arestare de la doamna Kovesi. Cred că a fost reacţia la acest denunţ şi pare a se vedea şi din modul în care a fost făcut acest dosar cu patru capete de arestare, se pare că e destul de subţire. S-a încercat închiderea gurii Elenei Udrea prin represiune”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu la România Tv.

Întrebat despre relaţia dintre Laura Codruţa Kovesi şi Elena Udrea, fostul preşedinte a răspuns, zâmbind, că cele două „nu s-au înghiţit niciodată”.

Traian Băsescu a criticat şi pedeapsa cerută de procurori în cazul Elenei Udrea. ”Este evident că Elena Udrea a ucis vreun batalion, de s-au cerut 21 de ani de închisoare. (…) Să ceri o asemenea pedeapsă într-un dosar unde nu sunt probe, ci deducţii, şi nu sunt probe concludente, asta mie îmi spune altceva: spaima procurorilor DNA de achitare. Nu poţi să ceri 21 de ani dacă eşti normal la cap pentru faptele de care este acuzată doamna Udrea. Poţi să ceri dacă vrei să intimidezi instanţa şi să ceri 21 de ani şi poate îi dă ceva. DNA este într-o situaţie relativ dificilă în momentul de faţă, având în vedere şi modul în care a evoluat procesul”, a mai spus Traian Băsescu.

DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Spynews
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Bzi.ro
Ei sunt câștigătorii Casa Iubirii, sezonul 3! Fanii emisiunii de la Kanal D nu se așteptau la asta
Fanatik.ro
Acesta este cel mai aglomerat oraș din lume. Se întinde pe două continente, iar traficul este îngrozitor aici
Capital.ro
Decizia care l-a înfuriat pe Călin Georgescu. A fost emis ordin de protecție
Playtech.ro
Cum arată Andreea Esca atunci când nu apare la TV. Imagini rare celebra prezentatoare TV
DailyBusiness
Criza alegerilor din România. Procurorii, pe pauză în plină anchetă despre implicarea Rusiei și atacurile cibernetice! „Au fost sărbători, da?”
Adevarul
Romeo și Julieta din Tulcea, cei doi adolescenți găsiți morți, s-au aruncat de la peste 20 de metri înălțime în Cariera Bididia. Nu au avut nicio șansă
wowbiz.ro
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Spynews
CRBL a vorbit despre intervențiile la care a apelat. Ce alte îmbunătățiri vrea să își mai facă artistul
Spynews
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Evz.ro
Cel mai de temut virus, în România. A fost semnalat primul caz
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Cine sunt adolescenții în vârstă de 15 ani găsiți morți pe un câmp din Tulcea. Cei doi ar fi trăit o poveste de dragoste interzisă și au fugit de acasă
Cancan.ro
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia care-l distruge pe Călin Georgescu. Anunțul oficial al Poliției a venit azi, 8 ianuarie
StirileBZI
Ce ajutoare sociale se acordă în 2025: Câţi bani primesc şomerii și mamele cu copii mici
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Liderul AUR, George Simion, pune sub semnul întrebării datele alegerilor prezidențiale
MediaFlux
VIRUSUL NOU din China e în ROMÂNIA! Avem PRIMUL CAZ. Cum ne FERIM de HMPV
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vacanțe de vis mai aproape: zboruri directe din România spre Ibiza, Gran Canaria și Palma de Mallorca, din vara 2025